P******* M*********** C********
Apelant ReclamantU*** M****
Intimat PârâtDEC. 16.11.2018 Admite apelul formulat de apelantul reclamant P******* M*********** C******** formulat împotriva sentinţei civile nr. 721/26.01.2018 în dosarul nr. 22039/212/2017, în contradictoriu cu intimata pârâtă U*** M****. Schimbă în tot sentinţa apelată în sensul că: Admite cererea formulată de reclamantul P******* M*********** C******** în contradictoriu cu pârâta U*** M****. Obligă pârâtul să readucă imobilul situat în Constanţa, Constanţa, intr. Parâng nr 11, bl. N1, et.1, ap. 213 jud. Constanţa, la starea iniţială prin desfiinţarea lucrărilor reţinute în procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. 93299/03.07.2015 în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, iar în caz de neconformare, autorizează reclamantul să desfiinţeze lucrările, cu suportarea cheltuielilor de către pârât. Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 40 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1877/2018 din 16.11.2018Înch. Amână pronunţarea la data de 16.11.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.11.2018pentru depunerea autorizaţiei de construire
Incheiere de sedinta din 19.06.2018