Dosar 2206/93/2014 din 01.02.2018

pretenţii REPUS PE ROL


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2206/93/2014
Data dosar:
01.02.2018
Instanta:
Curtea de Apel Oradea
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
pretenţii REPUS PE ROL
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 12.03.2019 la ora 9:00

    Complet: C 4/a apel
  • Schimbat în parte

    ADMITE ca fondat apelul civil introdus de apelanta S.C. SILVER TRADE HOLDING S.R.L., în contradictoriu cu intimaţii INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI BIHOR - SERVICIUL DE INVESTIGARE A FRAUDELOR şi DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CLUJ NAPOCA prin ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE BIHOR, împotriva sentinţei civile nr. 167/C din data de 6 noiembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. 2206/93/2014, pe care o schimbă în parte, în sensul că: Admite acţiunea precizată formulată de reclamanta S.C. Silver Trade Holding S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bihor - Serviciul de Investigare a Fraudelor. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 375.708 lei cu titlu de despăgubiri. Menţine dispoziţiile sentinţei apelate ce nu sunt potrivnice prezentei decizii. Obligă pe intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bihor - Serviciul de Investigare a Fraudelor să plătească apelantei suma de 23.518 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în ambele instanţe. Cu recurs în 30 de zile de la comunicare ce se va depune la Curtea de Apel Oradea. Pronunţată în şedinţă publică azi, 12 martie 2019.

    Hotarare 150/2019 din 12.03.2019
  • Sedinta din data de 25.02.2019 la ora 10:30

    Complet: C 4/a apel
  • Amână pronunţarea

    În vederea deliberării şi pentru a da posibilitatea părţilor de a depune concluzii scrise, amână pronunţarea hotărârii pentru data de 12 martie 2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.02.2019
  • Sedinta din data de 28.01.2019 la ora 10:00

    Complet: C 4/a apel
  • Amână cauza

    Pentru ca intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bihor - Serviciul de Investigare a Fraudelor să se pronunţe asupra înscrisurilor depuse la dosar de către apelanta S.C. Silver Star Trade Holding S.R.L., amână judecarea cauzei pentru data de 25 februarie 2019, camera 65, ora 10.30.

    Incheiere de sedinta din 28.01.2019
  • Sedinta din data de 19.11.2018 la ora 11:00

    Complet: C 4/a apel
  • Amână cauza

    Pentru ca intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bihor - Serviciul de Investigare a Fraudelor să se pronunţe asupra înscrisurilor depuse la dosar la acest termen de judecată, amână judecarea cauzei pentru data de 28 ianuarie 2018, camera 65, ora 10.00.

    Incheiere de sedinta din 19.11.2018
  • Sedinta din data de 15.10.2018 la ora 9:00

    Complet: C 4/a apel
  • Repus pe rol

    În baza art. 400 Cod procedură civilă, găsind necesare probe şi lămuriri noi, repune cauza pe rol şi fixează termen de judecată la data de 19 noiembrie 2018, camera 65, ora 11.00, pentru când se vor cita părţile.

    Incheiere de sedinta din 15.10.2018
  • Sedinta din data de 08.10.2018 la ora 9:00

    Complet: C 4/a apel
  • Amână pronunţarea

    În vederea deliberării, amână pronunţarea hotărârii pentru data de 15 octombrie 2018.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.10.2018
  • Sedinta din data de 24.09.2018 la ora 9:00

    Complet: C 4/a apel
  • Amână pronunţarea

    În vederea deliberării, amână pronunţarea hotărârii pentru data de 8 octombrie 2018.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.09.2018
  • Sedinta din data de 10.09.2018 la ora 10:00

    Complet: C 4/a apel
  • Amână pronunţarea

    În vederea deliberării şi pentru a da posibilitatea părţilor să depună la dosar concluzii scrise, amână pronunţarea hotărârii pentru data de 24 septembrie 2018.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.09.2018
  • Sedinta din data de 18.06.2018 la ora 11:00

    Complet: C 4/a apel
  • Amână cauza

    În vederea soluţionării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a cererii de strămutare formulată în prezentul dosar, amână judecarea cauzei pentru data de 10 septembrie 2018, camera 65, ora 10.00.

    Incheiere de sedinta din 18.06.2018
  • Sedinta din data de 01.03.2018 la ora 9:00

    Complet: C 4/a apel
  • Apel (alte soluţii)

    Admite în parte cererea formulată de petenta SC Silver Trade Holding SRL privind acordarea de facilităţi la plata taxei de timbru. Dispune eşalonarea plăţii taxei de timbru în cuantum de 3.839 lei, datorată în dosar nr. 2206/93/2014 al Curţii de Apel Oradea, în 5 rate lunare egale, de câte 767,8 lei fiecare, ce se vor plăti până la data de 20 a fiecărei luni, începând cu luna martie 2018. Cu drept de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare, cerere ce se depune la Curtea de Apel Oradea. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică din 1 martie 2018.

    Incheiere de sedinta din 01.03.2018
  • Sedinta din data de 27.02.2018 la ora 9:00

    Complet: C 4/a apel
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru data de 1 martie 2018.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.02.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD