C******* G********* C******
InculpatÎn baza art. 335 alin.1 C.pen. cu aplicarea art. 396 al.10 C.pr.pen., stabileşte în sarcina inculpatului CĂRUCERU GHEORGHI?Ă CĂTĂLIN, fără antecedente penale, pedeapsa de 1 (un) an ?i 2 (două) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere. În baza art. 83 alin. (1), Cod penal amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c, d şi e se comunică Serviciului de Probaţiune Timiş. În baza art. 85 pct. (2) lit. b C. pen. impune inculpatului pe durata termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii (Primăria Municipiului Lugoj ?i/sau Spitalul Municipal Lugoj, jude? Timi?), pe o perioadă de 40 de zile lucrătoare. În baza art. 85 alin. (2) lit. g C. pen. impune inculpatului pe durata termenului de supraveghere să nu conducă niciun tip de vehicule pentru care este necesară ob?inerea unui permis de conducere. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 20.11.2018.
Hotarare 846/2018 din 20.11.2018