Dosar 2210/62/2017 din 19.09.2018

obligaţia de a face


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2210/62/2017
Data dosar:
19.09.2018
Instanta:
Curtea de Apel Brașov
Departament:
Secţia Contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
obligaţia de a face
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Recurs

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 12.02.2019 la ora 9:00

    Complet: Recurs C5.
  • cu casare

    Admite recursul declarat de pârâtul Secretariatul de Stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 împotriva sentinţei civile nr. 176/CA/01.02.2018 pronunţată de Tribunalul Braşov – Secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, pe care o casează în parte şi, în rejudecare: Respinge acţiunea formulată de reclamanta N**** D**** în contradictoriu cu pârâtul Secretariatul de Stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989. Înlătură menţiunile contrare şi menţine restul dispoziţiilor sentinţei cu privire la modul de soluţionare a excepţiei prematurităţii acţiunii. Respinge recursul formulat de reclamanta N**** D**** împotriva aceleiaşi sentinţe. Definitivă. Pronunţată în condiţiile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă azi, 12.02.2019.

    Hotarare 118/2019 din 12.02.2019
  • Sedinta din data de 29.01.2019 la ora 9:00

    Complet: Recurs C5.
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 12 februarie 2019. Pronunţarea se va face în condiţiile art. 396 al 2 din Noul cod de procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 ianuarie 2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.01.2019
  • Sedinta din data de 08.01.2019 la ora 9:00

    Complet: Recurs C5.
  • Amână cauza

    În temeiul disp.art.222 Cod pr.civilă, încuviinţează cererea de amânare formulată de recurenta reclamantă pentru lipsa de apărare şi acordă termen la data de 29.01.2019

    Incheiere de sedinta din 08.01.2019
  • Sedinta din data de 27.11.2018 la ora 9:00

    Complet: Recurs C5.
  • Amână cauza

    În vederea îndeplinirii legale a procedurii de citare cu recurenta reclamantă N**** D****,pentru emiterea unei adrese către recurenta Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist

    Incheiere de sedinta din 27.11.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD