R***** V****
InculpatA************ J******** A F********* P****** M********
Parte civilăD******* G******* R******** A F********* P****** C**********
Parte civilăÎNCHEIEREA PENALĂ Nr. 617/2018 În temeiul 399 al. 10 C. pr. pen. raportat la art. 208 al. 2, 3 şi 4 C. pr. pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată în lipsă faţă de inculpatul R***** V****, condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă prev. şi ped. de art. 270 al. 3 din L. nr. 86/2006 şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere prev. şi ped. de art. 335 al. 1 C. pen. cu aplic. art. 38 al. 1 C. pen., măsură dispusă prin încheierea penală nr. 345/14.04.2017 pronunţată în dosarul nr. 222/224/2017/a2 al Judecătoriei Vişeu de Sus, pe o durată de 30 zile, începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare, încheiere în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 1/CP/25.04.2017, măsură pe care o menţine. În baza art. 275 alin. 3 C. pr. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. În temeiul art. 274 al. 1 teza a II-a C. pr. pen., suma de 130 lei reprezentând onorariu avocaţial pentru av. Năsui Rodica, numită din oficiu, se va suporta de către stat şi va fi avansată din fondurile Ministerului de Justiţie. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 14 noiembrie 2018, ora 15.30.
Hotarare 617/2018 din 14.11.2018