Dosar 2235/102/2018 din 26.11.2018

drepturi băneşti


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2235/102/2018
Data dosar:
26.11.2018
Instanta:
Tribunalul Mureș
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
drepturi băneşti
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 14.03.2019 la ora 11:30

    Complet: CFma5
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul Sindicatul din Învăţământ „Spiru Haret” Mureş (cu datele de identificare) în numele şi pe seama membrului de sindicat M.C.V. (cu CNP şi cu dom.), în contradictoriu cu pârâta Şcoala Gimnazială Papiu Ilarian (cu datele de identificare). Obligă pârâta la plata în favoarea membrului de sindicat a drepturilor salariale reprezentând majorarea salariului de bază cu 15% pentru predare simultană, drepturi băneşti cuvenite pentru perioada cuprinsă între data de 01.09.2017 şi data pronunţării prezentei hotărâri. Sumele mai sus arătate vor fi actualizate în funcţie de rata inflaţiei, calculată începând cu data scadenţei fiecărui drept bănesc şi până la data plăţii acestora. La sumele reprezentând drepturi salariale se va adăuga şi dobânda legală penalizatoare, calculată începând cu data scadenţei fiecărui drept bănesc şi până la data plăţii acestora. Respinge restul pretenţiilor reclamantului ca premature. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată azi, 14 martie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.

    Hotarare 348/2019 din 14.03.2019
  • Sedinta din data de 28.02.2019 la ora 11:30

    Complet: CFma5
  • Amână pronunţarea

    Amana pronuntarea in cauza la data de 14 martie 2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.02.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD