D****** P***** D*********** S*
ReclamantB**** C*** S**
PârâtAdmite cererea. Obligă pârâta la plata sumei de 2116,49 lei, reprezentând contravaloare servicii prestate şi neachitate, precum şi la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,15% pe zi de întârziere, penalită?i ce vor fi calculate de la data scadenţei fiecărei facturi şi până la achitarea integrală a debitului. Obligă pârâta la plata sumei de 153,49 lei reprezentând cheltuieli de judecată – taxa de timbru. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Sector 3 Bucureşti, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată astăzi, 11.04.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 3768/2019 din 11.04.2019Amână pronunţarea la 11.04.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.04.2019Având nevoie de timp pentru a pronunţa minuta, instanţa urmează să amâne pronunţarea la data de 04.04.2019. Pronunţarea minutei se va face prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu cale de atacat odată cu fondul. Pronunţată astăzi, 21.03.2019, în şedinţă publică.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.03.2019administrarea probelor propuse
Incheiere de sedinta din 07.02.2019Pentru verificări procedură prealabilă conform Noului Cod de Procedură Civilă.
Termen Administrativ