Dosar 2253/314/2018 din 09.03.2018

fond funciar


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2253/314/2018
Data dosar:
09.03.2018
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
fond funciar
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 30.09.2021 la ora 08:30

    Complet: C11
  • Respinge cererea

    Respinge, ca neîntemeiată, plângerea în materie de fond funciar formulată de petentul M****** E***** D**** D* S****** în contradictoriu cu intimatele Comisia Locală de Aplicare a Legii Fondului Funciar Fântânele, jud. Suceava şi Comisia Jude?eană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Suceava. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel putând fi depusă la Judecătoria Suceava. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 septembrie 2021.

    Hotarare 3894/2021 din 30.09.2021
  • Sedinta din data de 16.09.2021 la ora 08:30

    Complet: C11
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru data de 30 septembrie 2021, când soluţia se va pronunţa prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 septembrie 2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.09.2021
  • Sedinta din data de 02.09.2021 la ora 08:30

    Complet: C11
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru data de 16.09.2021, când soluţia se va pronunţa prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 02.09.2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.09.2021
  • Sedinta din data de 19.08.2021 la ora 08:30

    Complet: C11
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru data de 02.09.2021, când soluţia se va pronunţa prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei astăzi, 19 august 2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.08.2021
  • Sedinta din data de 05.08.2021 la ora 08:30

    Complet: C11
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru data de 19 august 2021, când soluţia se va pronunţa prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei astăzi, 5 august 2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.08.2021
  • Sedinta din data de 22.07.2021 la ora 08:30

    Complet: C11
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru data de 05.08.2021, când soluţia se va pronunţa prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22.07.2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.07.2021
  • Sedinta din data de 08.07.2021 la ora 08:30

    Complet: C11
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru data de 22.07.2021, când soluţia se va pronunţa prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 08.07.2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.07.2021
  • Sedinta din data de 24.06.2021 la ora 08:30

    Complet: C11
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru data de 08.07.2021, când soluţia se va pronunţa prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24.06.2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.06.2021
  • Sedinta din data de 10.06.2021 la ora 08:30

    Complet: C11
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru data de 24.06.2021, când soluţia se va pronunţa prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10.06.2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.06.2021
  • Sedinta din data de 27.05.2021 la ora 08:30

    Complet: C11
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru data de 10.06.2021, când soluţia se va pronunţa prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27.05.2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.05.2021
  • Sedinta din data de 13.05.2021 la ora 08:30

    Complet: C11
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru data de 27.05.2021, când soluţia se va pronunţa prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13.05.2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.05.2021
  • Sedinta din data de 29.04.2021 la ora 08:30

    Complet: C11
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 13.05.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 29.04.2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.04.2021
  • Sedinta din data de 15.04.2021 la ora 08:30

    Complet: C11
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru data de 29 aprilie 2021, când soluţia se va pronunţa prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 aprilie 2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.04.2021
  • Sedinta din data de 26.11.2020 la ora 8:30

    Complet: C11
  • Amână cauza

    În vederea administrării probelor propuse, amână judecarea cauzei la data de 15.04.2021.

    Incheiere de sedinta din 26.11.2020
  • Sedinta din data de 18.06.2020 la ora 8:30

    Complet: C11
  • Amână cauza
  • Sedinta din data de 03.06.2020 la ora 8:30

    Complet: C11
  • Termen intermediar

    În temeiul art. 230 C.p.c. preschimbă din oficiu termenul de judecată din data de 18.06.2020 pentru cel din data de 26.11.2020, cu citarea păr?ilor, sala 352, ora 08.30, complet C11, în vederea soluţionării cauzei. Fără cale de atac. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 03.06.2020.

    Incheiere de sedinta din 03.06.2020
  • Sedinta din data de 02.04.2020 la ora 8:30

    Complet: C11
  • Amână cauza
  • Sedinta din data de 16.03.2020 la ora 8:30

    Complet: C11
  • Termen intermediar

    Preschimbă din oficiu termenul de judecată din data de 02.04.2020 pentru cel din data de 18.06.2020, cu citarea păr?ilor, sala 352, ora 08.30, complet C11, în vederea soluţionării cu celeritate a cauzei. Fără cale de atac. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 16.03.2020.

    Incheiere de sedinta din 16.03.2020
  • Sedinta din data de 30.01.2020 la ora 8:30

    Complet: C11
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 02.04.2020, completul C 11, ora 08.30, sala 352, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30.01.2020.

    Incheiere de sedinta din 30.01.2020
  • Sedinta din data de 31.10.2019 la ora 8:30

    Complet: C11
  • Amână cauza
  • Sedinta din data de 22.10.2019 la ora 8:30

    Complet: C11
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 30.01.2020, completul C 11, ora 08.30, sala 352, pentru când reclamantul are termen în cunoştinţă. Se va reitera procedura de citare cu pârâtele ( prim-pârâta cu menţiunea ca, până cel târziu la următorul termen de judecată, să depună la dosar dovada comunicării către reclamant a hotărârii contestate (nr. 432/19.12.2017), respectiv confirmarea de primire prin poştă a hotărârii sus-menţionate. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22.10.2019.

    Incheiere de sedinta din 22.10.2019
  • Sedinta din data de 01.10.2019 la ora 8:30

    Complet: C11
  • Termen preschimbat

    Preschimbă din oficiu termenul de judecată din data de 31.10.2019 pentru cel din data de 22.10.2019, cu citarea păr?ilor, sala 352, ora 08.30, complet C11, în vederea soluţionării cu celeritate a cauzei. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, data de 01.10.2019.

    Incheiere de sedinta din 01.10.2019
  • Sedinta din data de 06.06.2019 la ora 8:30

    Complet: C11
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 31.10.2019, completul C 11, ora 08.30, sala 352, pentru când se citează prim-pârâta cu menţiunea ca, până cel târziu la următorul termen de judecată, să depună la dosar dovada comunicării către reclamant a hotărârii contestate (nr. 432/19.12.2017), respectiv confirmarea de primire prin poştă a hotărârii sus-menţionate, celelalte părţi având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06.06.2019.

    Incheiere de sedinta din 06.06.2019
  • Sedinta din data de 28.02.2019 la ora 8:30

    Complet: C11
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 06.06.2019, completul C 11, ora 08.30, sala 352, pentru când se citează părţile cu menţiunea ca, până cel târziu la următorul termen de judecată, să depună la dosar dovada comunicării hotărârii a cărei anulare se solicită (nr. 432/19.12.2017) de către pârâte faţă de reclamant. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28.02.2019.

    Incheiere de sedinta din 28.02.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD