S****** I****
IntimatAdmite sesizarea transmisă de Ministerul Justiţiei privind cererea de recunoaştere şi executare a hotărârii judecătoreşti emisă de Judecătoria Bundesamt fur Justiz, Germania, privind pe intimatul Şpaniuc Ionuţ. În baza art.234 alin.1 din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările ulterioare, recunoaşte hotărârea nr.505.22.027354.1 din data de 13.12.2017 definitivă la 18.01.2018, emisă de Judecătoria Bundesamt fur Justiz, Germania, prin care s-a stabilit împotriva lui Şpaniuc Ionuţ o amendă contravenţională în valoare de 80 euro şi cheltuieli de judecată de 28,50 euro pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art.3 alin.3, art.49 cod rutier, art.24 din legea privind traficul rutier german. Dispune punerea în executare a amenzii de 80 euro ŞI CHELTUIELI DE JUDECATĂ DE 28,50 EURO sus-menţionate, în echivalent lei la cursul BNR din data pronunţării sancţiunii 13.12.2017, potrivit legii române. Pune în vedere intimatului Şpaniuc Ionuţ dispoziţiile art.39/1 din OG nr.2/2001, respectiv „(1) În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii şi nu există posibilitatea executării silite, acesta va sesiza instanţa în circumscripţia căreia s-a săvârşit contravenţia, în vederea înlocuirii amenzii cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii, ţinându-se seama, după caz, şi de partea din amendă care a fost achitată. (2) În cazul în care contravenientul, citat de instanţă, nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (1), instanţa procedează la înlocuirea amenzii cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii pe o durată maximă de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore. (3) Hotărârea prin care s-a aplicat sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii este supusă recursului. (4) Urmărirea punerii în executare a sentinţelor se realizează de către serviciul de executări civile de pe lângă judecătoria în a cărei rază s-a săvârşit contravenţia, în colaborare cu serviciile specializate din primării.”. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului. Definitivă. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţa publică din 22 octombrie 2018.
Hotarare 372/2018 din 22.10.2018