M******* L*****
ContestatorS********* N******** D* T******** G*** N******* T******* M*****
IntimatAdmite contestaţia formulată de către contestatorul M******* L***** în contradictoriu cu intimata Societatea Na?ională de Transport Gaze Naturale „ TRANSGAZ” Mediaş şi în consecinţă: Dispune anularea Deciziei de sancţionare disciplinară nr.1027/28.09.2018 şi obligă intimata la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul. Obligă intimata să reintegreze contestatorul pe postul avut anterior. Obligă intimata să achite contestatorului suma de 3700 lei cu titlul de cheltuieli de judecată parţiale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul Sibiu. Pronun?ată în şedinţă publică, azi 20.12.2019, cu votul consultativ al asisten?ilor judiciari .
Hotarare 1426/2019 din 20.12.2019Amână pronuntarea la data de 20.12.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.12.2019Termen la data de 16.12.2019, la solicitarea reprezentantului contestatorului, faţă de cererea de amânare a reprezentantului intimatei.
Incheiere de sedinta din 07.11.2019Termen la data de 07.11.2019 pentru a se lua la cunostintă de raportul de expertiză depus în cauză.
Incheiere de sedinta din 26.09.2019Termen la data de 26.09.2019, la solicitarea reprezentantului contestatorului, faţă de lipsa raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 04.07.2019Termen la data de 04.07.2019 pentru a se reveni cu adresă la expert în vederea depunerii raportului de expertiză în cauză.
Incheiere de sedinta din 23.05.2019Termen la data de 23.05.2019 pentru depunerea raportului de expertiză în cauză.
Incheiere de sedinta din 18.04.2019Termen la data de 18.04.2019 pentru depunerea raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 21.03.2019Termen la data de 21.03.2019 pentru efectuarea expertizei tehnice în specialitatea autovehicule si circulatie rutieră.
Incheiere de sedinta din 21.02.2019Termen la data de 21.02.2019 pentru depunerea de acte de către părti.
Incheiere de sedinta din 28.01.2019