U******** S**
ReclamantM********* T**** M**** - D******* I******* S* T*** L***** - S******** I******* S* T***
PârâtRespinge cererea de suspendare a executării deciziei referitoare la obligaţiile fiscale accesorii nr. 116431/16.10.2018 şi a deciziilor de impunere nr. 116433/16.10.2018, nr. 116434/16.10.2018, nr 116432/16.10.2018 şi nr. 16435/16.10.2018 formulată de reclamanta U.SRL în contradictoriu cu pârâtul M.T.M.ca neîntemeiată. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată în condiţiile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, în data de azi, 23.01.2019.
Hotarare 32/2019 din 23.01.2019Amana pronuntarea la data de 23.01.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.01.2019Având nevoie de timp pentru deliberare, va amâna pronunţarea la data de 21 ianuarie 2019, pronunţarea urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în conformitate cu prevederile art. 396 alin.2 Cod procedură civilă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.01.2019Admite cererea de amânare formulată.
Incheiere de sedinta din 27.12.2018