F***** M*****
InculpatÎn baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 118/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm.Sarat jud.Buzau privind pe inculpatul F***** M*****, trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0, 80 g/l alcool pur în sânge, prev. şi ped. de art. 336 alin.1 cod penal., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul F***** M*****, domiciliat în com.Puieşti, satul Puieştii de Jos, jud.Buzau. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în camera de consiliu azi 9 august 2018. JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ
Incheiere finala dezinvestire din 09.08.2018