Dosar 2263/308/2018 din 29.06.2018

reexaminarea sanctiunii contraventionale


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2263/308/2018
Data dosar:
29.06.2018
Instanta:
Judecătoria Sighișoara
Departament:
Civil_Penal_CC
Obiect:
reexaminarea sanctiunii contraventionale
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 27.11.2018 la ora 08:30

    Complet: Complet 5
  • Admite cererea

    Admite cererea formulată de petentul Comuna Fîntînele, în contradictoriu cu intimata R***** K******, şi-n consecinţă: Dispune înlocuirea amenzii contravenţionale în cuantum de 290 lei aplicată intimatei prin procesul verbal seria PMSX nr.0071779/15.03.2017, cu sancţiunea obligării contravenientei la 25 de ore activităţi în folosul comunităţii la lucrări de întreţinere a spaţiilor verzi aflate pe domeniul public al comuneii, a drumurilor publice, de curăţare a rigolelor, şanţurilor şi a altor lucrări stabilite prin HCL a comunei, în cadrul Primăriei Comunei Fîntînele. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sighişoara. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, 27.11.2018.

    Hotarare 1503/2018 din 27.11.2018
  • Sedinta din data de 06.11.2018 la ora 08:30

    Complet: Complet 5
  • Amână cauza

    Constată că adresa privind transformarea amenzii a numitei R***** K****** a fost trimisă greşit pe numele lui G******** J****.

    Incheiere de sedinta din 06.11.2018
  • Sedinta din data de 09.10.2018 la ora 08:30

    Complet: Complet 5
  • Amână cauza

    Pentru a se emite adresă către petent.

    Incheiere de sedinta din 09.10.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD