C******* S*****
ReclamantS* U**** Ş* A******** S*** P*** R*********** L****
PârâtAdmite în parte contestaţia formulată şi precizată de contestatoarea COMĂNICI SIMONA – în contradictoriu cu intimata S.C. URBAN ŞI ASOCIAŢII S.R.L., prin reprezentat legal, şi în consecinţă: Anulează Decizia de concediere nr. 55/12.06.2018 emisă de către intimată. Obligă intimata să îi plătească contestatoarei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat aceasta de la momentul concedierii până la data rămânerii definitive a sentinţei. Respinge restul pretenţiilor. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. În cazul formulării cererii de apel aceasta se va depune la Tribunalul Braşov Pronunţată azi, 20.02.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei în conformitate cu prevederile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.
Hotarare 126/2019 din 20.02.2019pronunţare la 20.02.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.02.2019Admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României, formulată de partea intimată. În vederea administrării probatoriului încuviinţat în cauză, acordă un nou termen la data de 05.02.2019, sala T1, ora 09.00.
Incheiere de sedinta din 08.01.2019Pentru ca partea contestatoare să formuleze în scris punctul său de vedere cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României, formulată de partea intimată, acordă un nou termen la data de 08.01.2019, sala T1, ora 09:00.
Incheiere de sedinta din 20.11.2018Admite cererea de amânare a judecăţii cauzei formulată de reprezentantul convenţional al părţii intimate, în vederea studierii înscrisurilor ce i s-au comunicat la acest termen de judecată. Acordă un nou termen la data de 20.11.2018, sala T1, ora 09.00.
Incheiere de sedinta din 23.10.2018