S*** D***** I**** S*****
ReclamantC******* S**** S**
PârâtN****** C******* T***
PârâtRespinge ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâtul Năstase Cristian-Tinu prin întâmpinare. Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. D. I. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii S.C. C. S. S.R.L. . Obligă pârâţii în solidar să plătească reclamantei suma de 1.468,12 lei debit principal, la care se adaugă penalităţi contractuale de întârziere în cuantum de 1% pe zi de întârziere, calculate asupra sumei înscrisă în fiecare factură şi datorată de pârâţi, începând cu data scadenţei fiecăreia şi până la plata integrală şi efectivă. Obligă pârâţii să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 200 de lei, reprezentând taxă judiciară de timbru. Executorie. Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii. Cererea si motivele de apel se vor depune la Judecătoria Cluj-Napoca. Pronunţată în şedinţă publică azi, 28.02.2019.
Hotararecameraconsiliu2366/2019 din 28.02.2019Amâna pronunţarea hotărârii în cauză pentru data 28.02.2019, iar soluţia se pune la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.02.2019