M**** G******* F*****
ReclamantA**** M****
PârâtA**** I**
PârâtA**** M*****
PârâtA**** N****** L*****
PârâtRespinge, ca neîntemeiată, cererea. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Judecătoria Pucioasa. Pronunţată în ?edin?ă publică, astăzi, 21.10.2019.
Hotarare 1391/2019 din 21.10.2019Amână pronunţarea la data de 21.10.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.10.2019Amână cauza şi acordă termen la data de 07.10.2019, în vederea luării la cunoştinţă a raportului de expertiză topo întocmit de expert Georgescu Verginia ; Pronunţată în şedinţa publică din data de 24.06.2019. Notă :După strigarea cauzei s-a prezentat în sala de şedinţă apărătorul ales al reclamantului av.Gagiu Elena Alexandra, care învederează instanţei că revine asupra solicitării de acordarea unui termen, pentru a lua la cunoştinţă de raportul de expertiză topo, întrucât a reuşit să îl lectureze şi nu are obiecţiuni de formulat şi solicită a fi avizat de către OCPI D-ţa. Instanţa faţă de cele arătate de apărătorul ales al reclamantului, dispune a se emite adresă către expertul topo Drăguţ Cristina pentru avizarea raportului de expertiză de către OCPI D-ţa.
Incheiere de sedinta din 24.06.2019Se va reveni cu adresă către doamna expert topo Drăguţ Cristina, în vederea depunerii raportului de expertiză cu cel puţin 10 zile înainte de termenul ce se va acorda (se va lua şi legătura şi telefonic), sub sancţiunea avertismentului de amendă judiciară în caz de nedepunere în termen ; Amână cauza şi acordă termen la data de 24.06.2019, în vederea depunerii raportului de expertiză topo ; Pronunţată în şedinţa publică din data de 13.05.2019.
Incheiere de sedinta din 13.05.2019Numeşte expert topo pe doamna Drăguţ Cristina care va fi înştiinţată cu adresă, în vederea efectuării şi depunerii raportului de expertiză cu cel puţin 10 zile înainte de termenul ce se va acorda ; OBIECTIVELE EXPERTIZEI FIIND : - identificarea terenului şi imobilului casă ce au făcut obiectul chitanţei, prin stabilirea suprafeţei şi a vecinătăţilor; - să se facă verificări şi să se precizeze dacă terenul ce a făcut obiectul chitanţei de mână este proprietatea pârâţilor şi avizarea de către OCPI D-ţa; Stabileşte onorariu provizoriu la suma de 1300 lei în sarcina reclamantului; Pune în vedere reclamantului prin apărător ales să depună în termen de 5 zile de la încuviinţare, dovada achitării onorariului provizoriu de expert, sub sancţiunea suspendării ; Se va emite adresă către Biroul de Expertize – Tribunalul Dâmboviţa, pentru a se lua la cunoştinţă de numirea doamnei expert topo Drăguţ Cristina, în vederea luării măsurilor ce se impun ; Amână cauza şi acordă termen la data de 13.05.2019, în vederea depunerii dovezii privind achitarea onorariului provizoriu de expert de către reclamant şi a raportului de expertiză topo ; Pronunţată în şedinţa publică din data de 04.03.2019.
Incheiere de sedinta din 04.03.2019Admite pentru reclamant probele astfel: -proba cu înscrisuri; -proba cu interogatoriu pârâţilor, care se vor cita cu menţiunea „prezenţei la interogatoriu”; -proba testimonială cu martori care se vor cita în vederea audierii (fila 7 dos.); Prorogă discutarea admisibilităţii expertizei solicitată de reclamant prin apărător ales, după administrarea probelor admise; Amână cauza şi acordă termen la data de 04.03.2019, în vederea administrării probatoriului; Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21.01.2019.
Incheiere de sedinta din 21.01.2019