C***** F******** P*** R*********** L****
PetentB***** G***
IntimatAdmite cererea formulată de petentul Comuna Fântânele, în contradictoriu cu intimatul B***** G***, şi-n consecinţă: Dispune înlocuirea amenzii contravenţionale în cuantum total de 630 lei aplicată contravenientului (intimatului) prin procesul verbal seria PBNX 0024535/13.10.2015, cu sancţiunea obligării contravenientei la 55 de ore activităţi în folosul comunităţii la lucrări de întreţinere a spaţiilor verzi aflate pe domeniul public al oraşului, a drumurilor publice, de curăţare a rigolelor, şanţurilor şi a altor lucrări stabilite prin HCL a oraşului, în cadrul Primăriei Comunei Fântânele. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sighişoara. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, 02.10.2018.
Hotarare 1094/2018 din 02.10.2018