Dosar 2268/102/2018 din 28.11.2018

reconstituire vechime


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2268/102/2018
Data dosar:
28.11.2018
Instanta:
Tribunalul Mureș
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
reconstituire vechime
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 01.10.2019 la ora 11:30

    Complet: CFma4
  • Admite cererea

    Admite acţiunea civilă formulată de reclamantul O.I. (cu CNP şi cu dom.) în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Mureş (cu datele de identificare). Obligă pârâta să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantului, începând cu data de 1.02.2018, cu luarea în considerare, ca stagiu de cotizare şi vechime în muncă, a perioadei practicii în producţie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată azi, 1 octombrie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei. Opinie separată, în sensul admiterii în parte a acţiunii.

    Opinieseparata din 01.10.2019
  • Sedinta din data de 24.09.2019 la ora 11:30

    Complet: CFma4
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea pentru data de 01 octombrie 2019, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.09.2019
  • Sedinta din data de 10.09.2019 la ora 11:30

    Complet: CFma4
  • Amână pronunţarea

    Amana pronuntarea pentru data de 24 septembrie 2019, solutia urmand a fi pusa la dispozitia partilor prin intermediul grefei instantei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.09.2019
  • Sedinta din data de 06.06.2019 la ora 11:30

    Complet: CFma4
  • Amână cauza

    Amânarea cauzei în vederea revenirii cu adresă către pârâtă

    Incheiere de sedinta din 06.06.2019
  • Sedinta din data de 23.05.2019 la ora 11:30

    Complet: CFma4
  • Amână cauza

    Amânarea cauzei în vederea revenirii cu adresă către pârât.

    Incheiere de sedinta din 23.05.2019
  • Sedinta din data de 18.04.2019 la ora 11:30

    Complet: CFma4
  • Încheiere

    Repunerea pe rol a cauzei în vederea depunerii de înscrisuri.

    Incheiere de sedinta din 18.04.2019
  • Sedinta din data de 04.04.2019 la ora 11:30

    Complet: CFma4
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru data de 18 aprilie 2019, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.04.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD