I***** L****** R****** I** S*
CreditorS****** C******** S**
DebitorK*** R****** S**
PetentAmână la data de 30 iulie 2020 pronunţarea hotărârii, care se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu cale de atac o dată cu fondul. Pronunţată, azi, 16 iulie 2020, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.07.2020În conformitate cu art.411 al.1 pct. 2 din N.C.P.C. : Suspendă judecata cauzei până la o nouă stăruinţă a părţilor. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţa publică de la 09.05.2019, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere suspendare din 09.05.2019Acordă un nou termen de judecată pentru ca lichidatorul judiciar să depună un punct de vedere cu privire la cererea de faţă, sens în care acesta va fi citat la noul sediu aflat în Constanţa, B-dul Ferdinand nr.33, bl.R7, sc.B, ap.1, parter, Judeţ Constanţa Amână soluţionarea cauzei la data de 09.05.2019. Pronunţată în şedinţa publică de la 14.03.2019, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 14.03.2019În baza disp. art. 60 alin. 2 din Legea nr.85/2014, aplică lichidatorului judiciar MPM INSOLVENCY IPURL, cu sediul în Constanţa, B-dul Tomis, nr. 342, bl. c3, sc. b, et. 7, ap. 65, Judeţ Constanţa, CUI 37195700, o amendă judiciară în sumă de 500 lei . Acordă un nou termen de judecată pentru ca lichidatorul judiciar să depună un punct de vedere cu privire la cererea de faţă. Amână soluţionarea cauzei la data de 14.03.2019. Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare, în ceea ce priveşte aplicarea amenzii. Pronunţată în şedinţa publică de la 14.02.2019, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 14.02.2019Acordă un nou termen de judecată pentru ca lichidatorul judiciar să depună un punct de vedere cu privire la cererea de faţă. Amână soluţionarea cauzei la data de 14.02.2019. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 25.10.2018, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 25.10.2018