T**** I***********
InculpatÎn baza dispoziţiilor art. 346 alin.1 C.p.p., constată că Judecătoria Zărneşti este competentă să soluţioneze prezenta cauză şi că a fost legal învestită cu rechizitoriul nr. 109/P/2018 emis la data de 31.07.2018 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Zărneşti, privind pe inculpatul T**** I***********, trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prevăzute de art. 335 alin. 2 din Codul penal, a infracţiunii de punere în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat prevăzute de art. 334 alin. 1 din Codul penal, ŞI a infracţiunii de punere în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat prevăzute de art. 334 alin. 2 din Codul penal toate cu aplicarea art. 38 alin. 2 din Codul penal. În baza dispoziţiilor art. 346 alin.1 C.p.p., constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul T**** I***********. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 25.09.2018.
Incheierefinalacamerapreliminara din 25.09.2018