G******* C********* C*****
PetentI************ J******* D* P****** S****** – P*** R****** L****
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională formulată de petentul Ghivnici Constantin Cornel în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava. Înlocuieşte sancţiunea amenzii în cuantum de 4000 lei aplicată prin procesul-verbal de contravenţie seria PSVX nr. 138090 din data de 21.02.2018 cu sancţiunea avertismentului. Atrage atenţia petentului asupra pericolului social al faptei săvârşite şi îi recomandă să respecte dispoziţiile legale. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel se depune la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 19.09.2018.
Hotarare 2727/2018 din 19.09.2018Amână pronunţarea pentru data de 19.09.2018, pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12.09.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.09.2018Amână pronunţarea pentru data de 12.09.2018, pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 04.09.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.09.2018