Dosar 2276/102/2018 din 28.11.2018

contestaţie decizie de concediere


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2276/102/2018
Data dosar:
28.11.2018
Instanta:
Tribunalul Mureș
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
contestaţie decizie de concediere
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 11.03.2019 la ora 09:00

    Complet: CFma2
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamanta B*** C****** I**** (cu CNP şi cu domiciliul) în contradictoriu cu pârâta Tehnic Trust S.A. (cu datele de identificare). Anulează decizia nr. 141/29.10.2018 emisă de pârâtă. Dispune reintegrarea reclamantei în funcţia deţinută anterior emiterii deciziei nr. 141/29.10.2018, anume aceea de jurisconsult. Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantei a unei despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate şi actualizate de care aceasta a fost lipsită urmare a emiterii deciziei nr. 141/29.10.2018, calculată începând cu data de 27.11.2018 şi până la data reintegrării efective. Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 1.000 lei, cu titlu de compensaţii băneşti pentru daune morale. Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei nete aferente sumei brute de 2.373 lei, reprezentând drepturi salariale cuvenite pentru perioada 01.11.2018 – 26.11.2018. Suma netă aferentă sumei brute de 2.373 lei va fi actualizată în funcţie de rata inflaţiei, calculată începând cu data scadenţei şi până la data plăţii efective a acesteia. La suma netă aferentă sumei brute de 2.373 lei se va adăuga şi dobânda legală, calculată începând cu data scadenţei şi până la data plăţii efective a acesteia. Respinge restul pretenţiilor formulate de reclamantă ca neîntemeiate. Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 2.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, respingând restul pretenţiilor formulate cu acest titlu. Executorie. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată azi, 11 martie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.

    Hotarare 316/2019 din 11.03.2019
  • Sedinta din data de 28.02.2019 la ora 09:00

    Complet: CFma2
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 11 martie 2019. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Februarie 2019

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.02.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD