M******** I**
Apelant ReclamantC*** J******** D* P***** C********
Intimat PârâtDecizie Respinge, ca nefondat, apelul. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14.07.2020.
Hotarare 456/2020 din 14.07.2020Rezoluţie: În temeiul prevederilor art. 63 alin. 11 din Decretul nr. 240 din 14.04.2020 al Preşedintelului României, privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României instituită prin Decretul nr. 195/16.03.2020 şi ale Hotărârilor Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Constanţa nr.4/18.03.2020 şi nr. 5/26.03.2020 prezenta cauză este în stare de suspendare de plin drept.
Incheiere suspendare din 28.04.2020Înch. - În baza art. 520 alin. 4 C. proc. civ., suspendă judecata apelului până la publicarea în Monitorul Oficial, Partea I, a deciziei ce va fi pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asupra sesizării pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, formulată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr. 8211/118/2017. Cu recurs, care se depune la Curtea de Apel Constanţa, în toată perioada suspendării. Pronunţată în şedinţă publică azi, 04.03.2019.
Incheiere suspendare din 04.03.2019Termen la data de 04.03.2019, ora 09,00, sala 6, pentru a se comunica părţilor litigante relaţiile depuse de angajator.
Incheiere de sedinta din 15.01.2019T - 15.01.2019, pentru a se depune lămurii de către angajator în sensul celor solicitate de instanţă
Incheiere de sedinta din 20.11.2018