A******** D* P********** N**** S****** - P*** R****** L****
ReclamantM********* S****** - P*** P*****
PârâtAdmite excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului Municipiul Suceava – prin Primar, invocată prin întâmpinare. Respinge cererea având ca obiect „pretenţii” formulată de reclamanta Asociaţia de proprietari nr. 36 Suceava în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Suceava – prin Primar, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea urmând a se depune, sub sancţiunea nulităţii, la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin grefa instan?ei, astăzi, 20.02.2020.
Hotarare 594/2020 din 20.02.2020Amână pronunţarea la data de 20.02.2020. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C. pr.civ. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, data de 13.02.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.02.2020Amână pronunţarea la data de 13.02.2020. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, data de 30.01.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.01.2020Amână pronunţarea la data de 30.01.2020. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C. pr.civ. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, data de 16.01.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.01.2020Amână judecarea cauzei la data de 16.01.2020, completul C 11, ora 08.30, sala 352, pentru când se va reitera procedura de citare cu părţile, pârâtul cu duplicatul precizărilor formulate de reclamantă, cu menţiunea ca, până cel târziu la următorul termen de judecată, să-şi precizeze poziţia faţă de acestea. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22.10.2019.
Incheiere de sedinta din 22.10.2019Preschimbă din oficiu termenul de judecată din data de 31.10.2019 pentru cel din data de 22.10.2019, cu citarea păr?ilor, sala 352, ora 08.30, complet C11, în vederea soluţionării cu celeritate a cauzei. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, data de 01.10.2019.
Incheiere de sedinta din 01.10.2019Ia act de renunţarea pârâtului la soluţionarea cererii de chemare în garanţie. Cu drept la calea de atac odată cu fondul. Prorogă pentru următorul termen de judecată discutarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului, invocată de către acesta prin întâmpinare. Amână judecarea cauzei la data de 31.10.2019, completul C 11, ora 08.30, sala 352, pentru când se citează reclamanta cu menţiunea ca, până cel târziu la următorul termen de judecată, să depună la dosar precizări scrise, prin care să arate dacă mai stăruie în judecată, raportat la înscrisurile depuse la dosar de către pârât, anexă la cererea de renunţare la cererea de chemare în garanţie, prin care a înştiinţat că debitul a fost achitat de către persoana chemată în garanţie, pârâtul având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06.06.2019.
Incheiere de sedinta din 06.06.2019Prorogă pentru următorul termen de judecată discutarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului, invocată de către acesta prin întâmpinare. Amână judecarea cauzei la data de 06.06.2019, completul C 11, ora 08.30, sala 352, pentru când se citează reclamanta şi numita Gogu Gabriela cu duplicatul cererii de chemare în garanţie şi cu menţiunea de a-şi preciza poziţia procesuală cu privire la admisibilitatea în principiu a acestei cereri, până cel târziu la următorul termen de judecată, pârâtul având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28.02.2019.
Incheiere de sedinta din 28.02.2019