D***** S*
ApelantB******* N****** P***
Apelant InculpatB******* T****
Apelant InculpatDp.300/A- În baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală admite apelurile declarate de către apelanţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală şi B******* T**** împotriva sentinţei penale nr. 412/28.02.2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală în dosarul nr. 22825/3/2016. Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată şi rejudecând: Cu privire la inculpatul Bordeiaş Nicolae-Paul: În baza art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000 cu aplic. art.41 alin.1 Cod penal condamnă pe inculpatul BORDEIAŞ NICOLAE-PAUL la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, în stare de recidivă postcondamnatorie (act material din 05.05.2016). În baza art.67 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prev. de art.66 alin.1 lit.a şi b Cod penal, pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii. În baza art.65 alin.1, 3 Cod penal interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a şi b Cod penal. În baza art.104 alin.2 Cod penal revocă liberarea condiţionată cu privire la executarea pedepsei de 8 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a, b, e VCp. aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr.1320/28.09.2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală, modificată prin decizia penală nr.142/A/23.05.2008 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a Penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr.3968/02.12.2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală şi dispune executarea restului de pedeapsă de 945 zile închisoare. În baza art. 55 ind. 1 din Legea nr.254/2013 raportat la Decizia nr.7/26.04.2018 a Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală constată că inculpatul are considerate ca executate un număr de 156 zile, rezultând un rest neexecutat de 789 zile (945 - 156 zile) din pedeapsa menţionată anterior, din a cărei executare a fost liberat condiţionat la data de 30.09.2014. În baza art.43 alin.1 Cod penal adaugă pedeapsa de 5 ani închisoare stabilită în prezenta cauză la restul de pedeapsă rămas neexecutat, de 789 zile închisoare, inculpatul BORDEIAŞ NICOLAE-PAUL urmând să execute în final pedeapsa de 5 ani şi 789 de zile închisoare. În baza art.45 alin.1, alin.3 lit.b Cod penal aplică inculpatului, alături de pedeapsa principală, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prev. de art.66 alin.1 lit.a şi b Cod penal, pe o perioadă de 2 ani, la care se adaugă partea neexecutată din pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a, b, e VCp. pe o durată de 3 ani, indicată mai sus (reţinând că din această pedeapsă inculpatul a executat perioada de la 02.05.2017 la zi), care se execută conform art.68 alin.1 lit.c Cod penal. În baza art.45 alin.5 Cod penal aplică inculpatului, alături de pedeapsa principală, pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a şi b Cod penal, de la data rămânerii definitive a hotărârii până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată. În baza art.72 alin.1 Cod penal deduce din pedeapsa închisorii aplicate inculpatului Bordeiaş Nicolae-Paul perioada reţinerii, arestării preventive şi arestului la domiciliu, de la data de 09.05.2016 la 14.10.2016. Cu privire la inculpata B******* T****: În baza art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000 cu aplic. art.35 alin.1 Cod penal condamnă pe inculpata B******* T**** la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată (acte materiale din 06.04.2016, 21.04.2016, 05.05.2016). În baza art.67 Cod penal aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prev. de art.66 alin.1 lit.a şi b Cod penal, pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii. În baza art.65 alin.1, 3 Cod penal interzice inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a şi b Cod penal. În baza art.72 alin.1 Cod penal deduce din pedeapsa închisorii aplicate inculpatei B******* T**** perioada reţinerii şi arestării preventive, de la data de 09.05.2016 la 18.05.2016. În baza art.112 alin.1 lit.e Cod penal dispune confiscarea sumei de 550 lei de la inculpata B******* T****, obţinută în urma vânzării de droguri de mare risc. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu contravin prezentei decizii. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare în apelurile admise rămân în sarcina statului. În baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală respinge ca nefondat apelul declarat de către apelantul - inculpat Bordeiaş Nicolae-Paul împotriva sentinţei penale nr. 412/28.02.2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală în dosarul nr. 22825/3/2016. În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă pe apelantul - inculpat la plata sumei de 2000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 4 martie 2019.
Hotarare 300/2019 din 04.03.2019Stabileste termen de pronuntare la data de 04.03.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.02.2019Înch./A- I.În baza art. 420, art. 362 rap. la art. 208 alin. 5, art. 207 alin. 4 Cod procedură penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar luată faţă de inculpaţii B******* N****** P*** şi B******* T****. Menţine măsura preventivă a controlului judiciar cu privire la inculpaţii B******* N****** P*** şi B******* T****. II.Respinge ca inadmisibilă cererea apelanţilor inculpaţi B******* N****** P*** şi B******* T**** privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Respinge ca inadmisibilă cererea apelanţilor inculpaţi privind încetarea Programul de protecţie a martorilor cu privire la persoana indicată. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30 ianuarie 2019.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 30.01.2019Amana pronuntarea la data de 30.01.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.01.2019fata de lipsa apelantei inculpate. Stabileste pronuntarea asupra masurilor preventive si a cererii de sesizare a ICCJ la data de 29.01.2019.
Incheiere de sedinta din 28.01.2019T 28.01.2019 - IMPOSIBILITATE MEDICALĂ DE PREZENTARE INCULPATA
Incheiere de sedinta din 14.01.2019Înch./A- În baza art. 420, art. 362 rap. la art. 208 alin. 5, art. 207 alin. 4 Cod procedură penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar luată faţă de inculpaţii B******* N****** P*** şi B******* T****. Menţine măsura preventivă a controlului judiciar cu privire la inculpaţii B******* N****** P*** şi B******* T****. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 5 decembrie 2018.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 05.12.2018fata de lipsa apelantului-inculpat Bordeias Nicolae Paul. stabileste pronuntarea asupra legalitatii si temeiniciei masurii preventive la data de 05.12.2018.
Incheiere de sedinta din 03.12.2018In temeiul art. 68 alin. 2 Cod procedură penală rap la art. 67 Cod procedură penală şi art. 64 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, respinge, ca neîntemeiată, cererea de recuzare a completului C6A, compus din preşedinte Mihai Paul Cosma şi judecător Doiniţa-Luminiţa Niţu, formulată de apelanţii inculpaţi B******* T**** şi B******* N****** P***, prin avocat ales. În baza art. 275 alin. 2 şi 4 Cod procedură penală obligă pe apelanţii inculpaţi la plata sumei de 100 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Fără cale de atac, conform art. 68 alin. 7 Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21.11.2018.
Incheiere recuzare din 21.11.2018CERERE DE RECUZARE A COMPLETULUI.
Incheiere de sedinta din 19.11.2018Înch./A- În baza art. 420, art. 362 rap. la art. 208 alin. 5, art. 207 alin. 4 Cod procedură penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar luată faţă de inculpaţii B******* N****** P*** şi B******* T****. Menţine măsura preventivă a controlului judiciar cu privire la inculpaţii B******* N****** P*** şi B******* T****. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23 octombrie 2018.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 23.10.2018TERMEN 19.11.2018, ORA 12.00 - MANDATE DE ADUCERE, VERIFICĂRI DEPABD, ANP. Stabileste pronuntarea asupra legalitatii si temeiniciei masurii preventive la 23.10.2018.
Incheiere de sedinta din 22.10.2018T 22.10.2018, ORA 11:00.
Incheiere de sedinta din 10.10.2018Admite în parte cererile formulate de Ministerul Public şi de apelanţii inculpaţi B******* N****** P*** şi B******* T****. În temeiul art.420 alin.5 rap. la art.100 C.p.p. încuviinţează reaudierea martorilor Tonciu Marius, Mândru Teodor Vladimir, Mitanov Alexandru, Mitanov Florin, Crăciun Marian şi Buciuleac Andreea Eugenia. Dispune efectuarea de verificări în evidenţele DEPABD cu privire la martorii indicaţi mai sus. Se efectuează verificări în evidenţele ANP privind pe Mândru Teodor Vladimir, Mitanov Alexandru, Mitanov Florin şi Buciuleac Andreea Eugenia. Se citează pentru termenul următor de judecată martorii Mândru Teodor Vladimir, Mitanov Alexandru şi Mitanov Florin Respinge în rest ca nefondate celelalte solicitări de administrare a probelor. Dispune din oficiu emiterea unor adrese în vederea depunerii la dosarul cauzei a copiei cazierului judiciar actualizat al inculpaţilor şi a s.pen. nr. 1320/2007 a Curţii de Apel Bucure?ti – Secţia I Penală, cu referat privind situaţia executării pedepsei ?i modalitatea rămânerii definitive a hotărârii. Dispune din oficiu emiterea unei adrese către A.N.P. pentru a comunica restul de pedeapsă rămas neexecutat din pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată inculpatului B******* N****** P*** prin s.pen. nr. 1320/2007 a Curţii de Apel Bucure?ti – Secţia I Penală, prin considerarea ca executate suplimentar a zilelor calculate ca executate în considerarea condiţiilor de detenţie necorespunzătoare, în interpretarea dispoziţiilor art. 551 din Legea nr. 254/2013. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 1 octombrie 2018.
Incheiere de sedinta din 01.10.2018TERMEN 10.10.2018. STABILESTE PRONUNTAREA LA DATA DE 01.10.2018-PROBE.
Incheiere de sedinta din 24.09.2018PROBE - Înch./A- În baza art. 420 alin. 11 Cod proc. pen. rap. la 362 alin. 2 Cod proc. pen. coroborat cu art. 208 alin. 5 Cod proc. pen. constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar a inculpaţilor B******* N****** P*** şi B******* T****. În baza art. 208 alin. 3 Cod proc. pen. rap. la art. 207 alin. 4 Cod proc. pen., menţine măsura controlului judiciar a inculpaţilor B******* N****** P*** şi B******* T****. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 28.08.2018.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 28.08.2018Înch./A- În baza art. 420 alin. 11, art. 362 alin. 2 şi art. 208 alin. 5 din Codul de procedură penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar luată faţă de inculpaţii B******* N****** P*** şi B******* T****, măsură pe care o menţine. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 02.08.2018.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 02.08.2018Lipsa martorilor cita?i.
Incheiere de sedinta din 31.07.2018Amâna cauza si acordă termen la 31 iulie 2018, sala Dongoroz, ora 9.00.
Incheiere de sedinta din 03.07.2018Respinge ca nefondată, cererea de recuzare formulată de inculpaţii B******* N****** P*** si Bordeiaş Tawnţa, prin avocat Dinulescu Gigela Florica. Obligă inculpaţii la câte 50 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat. definitivă. Pronunţată in şedinţă publică de la data de 3.07.2018.
Incheiere recuzare din 03.07.2018Înch./A- În temeiul art. 208 alin. 4 din Codul de procedură penală, constată legalitatea ?i temeinicia măsurilor preventive ale controlului judiciar dispuse fa?ă de inculpa?ii BORDEIA? NICOLAE PAUL ?i BORDEIA? TAN?A, măsuri pe care le men?ine. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 18.06.2018.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 18.06.2018