C********* L**** M*******
ReclamantM****** F******
ReclamantD******* D* S******* P****** M****
PârâtC******** N******* P* C********* D************
IntimatRespinge acţiunea civilă formulată de reclamantele Creifelean Laura-Marinela şi Mănişor Floriba (fiecare cu CNP şi cu domiciliul, ambele cu domiciliul ales) în contradictoriu cu pârâta Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Mureş (cu datele de identificare). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată azi, 11 iulie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 935/2019 din 11.07.2019Amână pronunţarea în cauză la data de 11 iulie 2019. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Iulie 2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.07.2019În temeiul art. 400 Cod proc. civ. dispune repunerea cauzei pe rol. Citarea părţilor precum şi a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării. Stabileşte termen de judecată pentru data de 09 iulie 2019. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Mai 2019
Incheiere de sedinta din 07.05.2019Amână pronunţarea în cauză la data de 07 mai 2019 Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Aprilie 2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.04.2019- pune în vedere reprezentantei convenţionale a reclamantelor ca anterior termenului stabilit, să facă dovada că deţin un atestat în domeniul psihologie clinică, respectiv o copie după aceste atestat, de la dosarul de personal. - Acordă termen în cunoştinţă părţilor prin reprezentanţi. Amână judecarea cauzei la 23 aprilie 2019. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Martie 2019
Incheiere de sedinta din 14.03.2019