Dosar 228/181/2018 din 22.03.2018

ucidere din culpă (art.192 NCP) art. 334 alin.1, art.335 alin. 1, art.336 alin. 1 cp


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 228/181/2018
Data dosar:
22.03.2018
Instanta:
Judecătoria Baia de Aramă
Departament:
JUD BAIA DE ARAMA
Obiect:
ucidere din culpă (art.192 NCP) art. 334 alin.1, art.335 alin. 1, art.336 alin. 1 cp
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 05.06.2019 la ora 08:30

    Complet: C1 CP-F
  • Condamnare cu acord de recunoaştere

    În baza art. 396, al. 1 şi 2 C. pr. pen. şi art. 192, al. 1 şi 2 C. pen., cu aplicarea art. 396, al. 10 C. pr. pen., condamnă pe inculpatul G**** I***, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. În baza art. 65, al. 1 C. pen. raportat la art. 66, al. 1 lit. a), b) şi i) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a conduce autovehiculele prevăzute de art. 6, pct. 6 din OUG nr. 195/2002. În baza art. 67 alin. 1 C. pen. raportat la art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi i) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a conduce autovehiculele prevăzute de art. 6, pct. 6 din OUG nr. 195/2002 pe o perioadă de 3 (trei) ani. În baza art. 396, al. 1 şi 2 C. pr. pen. şi art. 334, al. 1 C. pen., cu aplicarea art. 396, al. 10 C. pr. pen., condamnă pe inculpatul G**** I***, la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat. În baza art. 65, al. 1 C. pen. raportat la art. 66, al. 1 lit. a), b) şi i) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a conduce autovehiculele prevăzute de art. 6, pct. 6 din OUG nr. 195/2002. În baza art. 67 alin. 1 C. pen. raportat la art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi i) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a conduce autovehiculele prevăzute de art. 6, pct. 6 din OUG nr. 195/2002 pe o perioadă de 3 (trei) ani. În baza art. 396, al. 1 şi 2 C. pr. pen. şi art. 335, al. 1 C. pen., cu aplicarea art. 396, al. 10 C. pr. pen., condamnă pe inculpatul G**** I***, la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. În baza art. 65, al. 1 C. pen. raportat la art. 66, al. 1 lit. a), b) şi i) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a conduce autovehiculele prevăzute de art. 6, pct. 6 din OUG nr. 195/2002. În baza art. 67 alin. 1 C. pen. raportat la art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi i) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a conduce autovehiculele prevăzute de art. 6, pct. 6 din OUG nr. 195/2002 pe o perioadă de 3 (trei) ani. În baza art. 396, al. 1 şi 2 C. pr. pen. şi art. 336, al. 1 C. pen., cu aplicarea art. 396, al. 10 C. pr. pen., condamnă pe inculpatul G**** I*** , la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. În baza art. 65, al. 1 C. pen. raportat la art. 66, al. 1 lit. a), b) şi i) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a conduce autovehiculele prevăzute de art. 6, pct. 6 din OUG nr. 195/2002. În baza art. 67 alin. 1 C. pen. raportat la art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi i) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a conduce autovehiculele prevăzute de art. 6, pct. 6 din OUG nr. 195/2002 pe o perioadă de 3 (trei) ani. În baza art. 38, al. 1 C. pen., constată că infracţiunile pentru care inculpatul este judecat în prezenta cauză sunt concurente. În baza art. 38, al. 2 şi art. 39, al. 1, lit. b C. pen., aplică inculpatului G**** I***, pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani închisoare la care adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv un spor de 9 (nouă) luni, urmând să execute în total pedeapsa de 2 (doi) ani şi 9 (nouă) luni închisoare. În baza art. 45, al. 5 raportat la art. 45, al. 1 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a conduce autovehiculele prevăzute de art. 6, pct. 6 din OUG nr. 195/2002. În baza art. 45, al. 1 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a conduce autovehiculele prevăzute de art. 6, pct. 6 din OUG nr. 195/2002 pe o perioadă de 3 (trei) ani, pedeapsă ce se va executa potrivit art. 68, al. 1, lit. b C. pen. În baza art. 91, al. 1 şi art. 92, al. 1 C. pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 (patru) ani pentru inculpat. În baza art. 93, al. 1 C. pen., pe durata termenului de supraveghere obligă inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune Mehedinţi, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93, al. 2, lit. b C. pen. impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93, al. 3 C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comunei Isverna, jud. Mehedinţi sau Inspectoratului Şcolar Judeţean Mehedinţi pe o perioadă de 80 (optzeci) de zile lucrătoare. În baza art. 91, al. 4 C. pen., atrage atenţia inculpatului asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere. În temeiul art. 397, al. 1 şi art. 25, al. 1 C. pr. pen., admite acţiunile civile formulate de părţile civile Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta Tr. Severinşi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova. Obligă partea responsabilă civilmente Direcţia Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii în solidar cu inculpatul G**** I***, la plata către partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta Tr. Severin a sumei de 5302,88 lei, plus dobânzi şi penalităţi ce se vor calcula până la data plăţii, cu titlu de daune materiale. Obligă partea responsabilă civilmente Direcţia Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii în solidar cu inculpatul G**** I***, la plata către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova a sumei de 54.505,10 lei, plus dobânzi şi penalităţi ce se vor calcula până la data plăţii, cu titlu de daune materiale. În temeiul art. 397, al. 1 şi art. 25, al. 1 C. pr. pen., admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă D***** M******. Obligă partea responsabilă civilmente Direcţia Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii în solidar cu inculpatul G**** I*** la plata către partea civilă D***** M****** a sumei de 100.000 lei, cu titlu de daune morale. În temeiul art. 397, al. 1 şi art. 25, al. 1 C. pr. pen., admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă L*** R***** M*******. Obligă partea responsabilă civilmente Direcţia Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii în solidar cu inculpatul G**** I*** la plata către partea civilă L*** R***** M******* a sumei de 60.000 lei cu titlu de daune morale. În temeiul art. 397, al. 1 şi art. 25, al. 1 C. pr. pen., admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă DRĂGOI SORIN STELIAN prin reprezentant legal D***** M******. Obligă partea responsabilă civilmente Direcţia Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii în solidar cu inculpatul G**** I*** la plata către partea civilă Drăgoi Sorin Stelian prin reprezentant legal D***** M******, a sumei de 40.000 lei cu titlu de daune morale. În temeiul art. 397, al. 1 şi art. 25, al. 1 C. pr. pen., admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă DRĂGOI GHEORGHE DANIEL prin reprezentant legal D***** M******. Obligă partea responsabilă civilmente Direcţia Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii în solidar cu inculpatul G**** I*** la plata către partea civilă Drăgoi Gheorghe Daniel prin reprezentant legal D***** M******, a sumei de 40.000 lei cu titlu de daune morale. În temeiul art. 397, al. 1 şi art. 25, al. 1 C. pr. pen., admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă DRĂGOI NICOLAE CONSTANTIN prin reprezentant legal Drăgoi Sorin. Obligă partea responsabilă civilmente Direcţia Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii în solidar cu inculpatul G**** I*** la plata către partea civilă Drăgoi Nicolae Constantin prin reprezentant legal Drăgoi Sorin a sumei de 40.000 lei cu titlu de daune morale. În temeiul art. 397, al. 1 şi art. 25, al. 1 C. pr. pen., admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă DRĂGOI SORIN. Obligă partea responsabilă civilmente Direcţia Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii în solidar cu inculpatul G**** I*** la plata către partea civilă Drăgoi Sorin a sumei de 50.000 lei cu titlu de daune morale. Obligă inculpatul G**** I***, la plata către păr?ile civile D***** M****** şi L*** R***** M******* a sumei de 4200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu de avocat. În baza art. 274, al. 1 C. pr. pen., obligă inculpatul G**** I*** la plata sumei de 1.500 lei, din care 1108,83 lei în faza de urmărire penală, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 05.06.2019

    Hotarare 17/2019 din 05.06.2019
  • Sedinta din data de 28.05.2019 la ora 08:30

    Complet: C1 CP-F
  • Amână cauza

    Amână pronun?area la data de 05.06.2019.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.05.2019
  • Sedinta din data de 15.05.2019 la ora 08:30

    Complet: C1 CP-F
  • Amână cauza

    Amână pronun?area la data de 28.05.2019

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.05.2019
  • Sedinta din data de 08.05.2019 la ora 08:30

    Complet: C1 CP-F
  • Amână cauza

    Pentru depunerea notelor scrise

    Incheiere de sedinta din 08.05.2019
  • Sedinta din data de 27.03.2019 la ora 08:30

    Complet: C1 CP-F
  • Amână cauza

    SE AMÂNĂ PENTRU A SE COMUNICA RELAŢIILE SOLICITATE.

    Incheiere de sedinta din 27.03.2019
  • Sedinta din data de 27.02.2019 la ora 08:30

    Complet: C1 CP-F
  • Amână cauza

    admite cererea de amânare în vederea respectării dreptului la apărare

    Incheiere de sedinta din 27.02.2019
  • Sedinta din data de 16.01.2019 la ora 08:30

    Complet: C1 CP-F
  • Amână cauza

    amână cauza în vederea administrării probatoriului încuviinţat.

    Incheiere de sedinta din 16.01.2019
  • Sedinta din data de 05.12.2018 la ora 08:30

    Complet: C1 CP-F
  • Amână cauza

    dispune intorducerea în cauză, în calitate de părţi civile pe Drăgoi Sorin şi pe Drăgoi Nicolae Constantin, prin reprezentant legal Drăgoi Sorin. Emite adresă pentru fişă de cazier judiciar.

    Incheiere de sedinta din 05.12.2018
  • Sedinta din data de 07.11.2018 la ora 08:30

    Complet: C1 CP-F
  • Amână cauza

    Pentru comunicarea cererii de constituire parte civilă

    Incheiere de sedinta din 07.11.2018
  • Sedinta din data de 26.09.2018 la ora 08:30

    Complet: C1 CP-F
  • Amână cauza

    Pentru comunicarea cazierului judiciar

    Incheiere de sedinta din 26.09.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD