Dosar 22908/197/2009* din 12.01.2018

prestaţie tabulară RJ


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 22908/197/2009*
Data dosar:
12.01.2018
Instanta:
Tribunalul Brașov
Departament:
SECŢIA I CIVILĂ
Obiect:
prestaţie tabulară RJ
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Recurs

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 28.03.2018 la ora 09:00

    Complet: CIVIncidente2
  • Admitere recurs

    Admite cererea de recurs formulată de recurentul reclamant S*** C******** împotriva sentinţei civile nr. 8614/31.08.2017 pronunţată de Judecătoria Braşov în dosarul civil nr. 22908/197/2009* pe care o modifică în tot şi, rejudecând: Admite, în parte, cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamantul S*** C********, în contradictoriu cu pârâţii CROITORU ROBERT CONSTANTIN şi CROITORU DENISA MIHAELA, ambii prin reprezentant legal CROITORU SIMONA CORNELIA, în calitate de succesori în drepturi ai pârâtului iniţial Croitoru Stefan, decedat pe parcursul judecării cauzei şi, în consecinţă: Constată că, prin actul intitulat „Contract de vânzare –cumpărare” pârâtul iniţial Croitoru Stefan a vândut reclamantului S*** C******** imobilul teren în suprafaţă de 5.000 mp, conform Titlului de proprietate 00004/12.04.1993, identificat în parcela A92/3, tarlaua 21, având drept vecinătăţi: N-A92/2, E-TZ95, S-A92/4, V-DE 133, întabulat pe numele defunctului Croitoru Stefan în cartea funciară nr.111417 Săcele, nr. cadastral – nr. topografic 111417, cu suprafaţa de 4779 mp. Constată că preţul vânzării a fost în sumă de 200.000 ROL, achitaţi odată cu întocmirea înscrisului sub semnătură privată. Obligă pârâţii Croitoru Robert Constantin şi Croitoru Denisa Mihaela, ambii prin reprezentant legal Croitoru Simona Cornelia să se prezinte la notarul public în vederea încheierii cu reclamantul a contractului de vânzare – cumpărare în formă autentică, iar în caz de refuz, prezenta hotărâre va ţine loc de act autentic de vânzare – cumpărare. Respinge cererea reclamantului privind întabularea în cartea funciară a dreptului său exclusiv de proprietate asupra imobilului teren anterior identificat. Ia act că recurentul reclamant nu a solicitat cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 28.03.2018.

    Hotarare 64/2018 din 28.03.2018
  • Sedinta din data de 21.03.2018 la ora 09:00

    Complet: CIVIncidente1
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză pentru data de 28.03.2018.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.03.2018
  • Sedinta din data de 13.03.2018 la ora 09:00

    Complet: CivA6
  • Amână cauza

    Prezenta cauză se soluţionează în aceeaşi zi, în complet de recurs

  • Sedinta din data de 13.03.2018 la ora 09:00

    Complet: CIVIncidente1
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză pentru data de 21.03.2018.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.03.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD