N****** V*****
InculpatÎn temeiul art. 396 alin.2 Cod proc. penală, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod proc. penală stabileşte pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare în sarcina inculpatului N****** V*****, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de ,,conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. 1 din Codul Penal. În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. În temeiul art. 92 Cod penal stabileşte un termen de încercare de 2 ani (doi ani). În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, obligă inculpatul la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Suceava, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art.93 alin.2 Cod penal, pe durata termenului de încercare inculpatul are obligaţia să frecventeze unul din programele de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate, apreciate ca adecvate de către Serviciul de probaţiune Suceava. În baza art. 93 alin.3 Cod penal, stabileşte ca inculpatul să presteze timp de 60 de zile, o activitate neremunerată în cadrul unităţilor administrativ teritoriale Moldoviţa sau Vatra Moldoviţei, programul de executare al acestei activităţi urmând a fi stabilit de către Serviciul de Probaţiune Suceava. În baza art. 404 alin.2 Cod proc. penală, atrage atenţia inculpatului cu privire la dispoziţiile art. 96 Cod penal, că dacă în cazul în care nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse prin prezenta hotărâre, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei închisorii. În baza art. 274 alin. 1 Cod proc. penală, obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 200 lei din cursul urmăririi penale. Cu drept de apel, în 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 05.04.2019.
Hotarare 97/2019 din 05.04.2019Amână pronunţarea la data de 05 aprilie 2019. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22 martie 2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.03.2019la 22.03.2019 pentru a se prezenta inculpatul în instanţă.
Incheiere de sedinta din 22.02.2019