F***** B***** A***
InculpatÎn temeiul art. 335 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen., condamnă pe inculpatul F***** B***** A***, la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere. În temeiul art. 91 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C.pen. În temeiul art. 93 alin. 1 C.pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bistri?a Năsăud la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 C.pen. impune inculpatului să execute obligaţia prevăzută de lit. b a acestui articol, respectiv să urmeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţiile din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei com. Rodna sau a Parohiilor Ortodoxe de pe raza com. Rodna, jud. Bistri?a Năsăud, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În temeiul art. 94 alin. 1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c) - e) C.pen. se comunică Serviciului de Probaţiune Bistri?a Năsăud. În temeiul art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. În temeiul art. 576 alin. 1 C.proc.pen., un exemplar al prezentei hotărâri se comunică Serviciului de Probaţiune Bistri?a Năsăud. În temeiul art. 274 alin. 1 C.proc.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 05 iulie 2019.
Hotarare 1513/2019 din 05.07.2019pentru data de 05.07.2019
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.07.2019pentru data de 02.07.2019
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.06.2019pentru data de 21.06.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.06.2019