S***** S*****
ContestatorB*** A******* S****** T*** S**
DebitorP**** I***** P******* S*** A************ J******* A* B*** A******* S****** T*** S**
IntimatAdmite contestaţia creditorului Stancu Şerban, în contradictoriu cu administratorul judiciar Prime Insolv Practice SPRL al debitorului B*** A******* S****** T*** S**, formulată împotriva tabelului preliminar al creditorilor debitorului B*** A******* S****** T*** S** publicat în Buletinul procedurilor de insolvenţă nr. 20841/5 noiembrie 2018, în privinţa creanţei creditorului Stancu Şerban. Dispune înscrierea creditorului Stancu Şerban la masa credală a debitorului B*** A******* S****** T*** S** cu suma de 649.330 lei, creanţă chirografară, pură şi simplă. Executorie. Cu apel în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, ce va fi depus la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă. Pronunţată azi, 28 ianuarie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 406/2019 din 28.01.2019Amâna pronuntarea la data de 28.01.2019. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.01.2019Pentru a se oferi administratorului judiciar al debitoarei posibilitatea de a efectua verificări ale calcului prezentat de către contestator, precum şi a celorlalte înscrisuri depuse.
Incheiere de sedinta din 10.12.2018