L******* V*******
InculpatL******* L*****
InculpatR** M****
Parte civilăR** V*******
Parte civilăÎn baza art. 346 alin. 2 C.proc.pen., constată legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală din rechizitoriul nr. 16/P/2018 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, privind pe inculpaţii: L.V., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, prevăzută de dispoziţiile art 233 alin 1 raportat la art 234 alin 1 lit a, c, d şi f Cod penal cu aplicarea art 77 lit a Cod penal şi L. L., cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea infrac?iunii de tâlhărie calificată, prevăzută de dispoziţiile art 233 alin 1 raportat la art 234 alin 1 lit a, c, d şi f Cod penal cu aplicarea art 41 Cod penal şi art 77 lit a Cod penal. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţii L.V.şi L. L. Conform prevederilor art. 274 Cod procedură penală dispune avansarea suma de 660 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, care a asigurat asistenta juridica obligatorie a inculpaţilor, d-na Iura Ana Liana, să fie avansată din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul de Avocaţi Sălaj Cu drept de constestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu din data de 10.12.2018.
Incheierefinalacamerapreliminara530/2018 din 10.12.2018