Dosar 2311/334/2018 din 31.10.2018

alte cereri


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2311/334/2018
Data dosar:
31.10.2018
Instanta:
Judecătoria Vatra Dornei
Departament:
.
Obiect:
alte cereri
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 22.01.2019 la ora 09:00

    Complet: C4
  • Admite cererea

    Admite cererea având ca obiect „alte cereri – înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii”, formulată de petenta Comuna Coşna, prin Primar, în contradictoriu cu intimatul L*** M**** I*****, şi în consecinţă: Înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale în sumă de 435 lei aplicată intimatului prin procesul verbal de contravenţie seria PSVX nr.109299 încheiat la data de 2.12.2017 de Poliţia Vatra Dornei, din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Suceava, cu efectuarea unui număr de 38 ore muncă în folosul comunităţii, la Primăria comunei Coşna, judeţul Suceava. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Vatra Dornei. Pronunţată în şedinţa publică, de la 22 ianuarie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 28/2019 din 22.01.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD