P***** M***** A******
ReclamantP***** A***** I**** P*** P**** I*****
ReclamantS********* N******** R***** S*
PârâtAdmite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei. Respinge acţiunea civilă formulată de reclamantele P M A (cu CNP şi cu dom.) şi P A I, prin reprezentant Porav Ionela (cu CNP şi cu dom.) în contradictoriu cu pârâta S.N.G.N. Romgaz S.A. (cu datele de identificare), ca formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată azi, 7 mai 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 620/2019 din 07.05.2019Amână pronunţarea în cauză la data de 07 mai 2019. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Aprilie 2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.04.2019Constată necompeten?a func?ională a Sec?iei civile a Tribunalului Mure? în solu?ionarea prezentei cereri. În temeiul art.200 al.2 Cod de procedură civilă dispune trimiterea dosarului nr.2312/102/2018 având ca obiect cererea formulată de reclamantele P.M.A.,P.A.I., reprezentată de Porav Ionela în contradictoriu cu pârâta Societatea Na?ională Romgaz S.A.la un complet specializat în materia conflicte de muncă şi asigurări sociale din cadrul Tribunalului Mureş. Fără cale de atac. Dată în Camera de consiliu azi, 17.12.2018.
Incheiere finala dezinvestire din 17.12.2018