C******* G*******
Apelant InculpatC******* G*** M*****
Apelant InculpatN****** E****
Apelant Parte civilăPronunţată în sedinţă publică azi 23.01.2019. In baza art.421 pct.2 lit.a Cod proc.pen., admite apelurile declarate de apelantul-parte civilă N****** E**** şi apelanţii inculpaţi C******* G*** M***** şi C******* G******* împotriva sentinţei penale nr.396 din 4.05.2018 pronunţată de Judecătoria Piatra-Neamţ în dosarul nr. 2316/279/2016. Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată, în latura penală in ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art.396 al.4 C.p.p. şi art.83,85,86 C.p. cu privire la inculpaţii C******* G******* şi C******* G*** M***** şi în latura civilă, cu privire la cuantumul daunelor morale acordate părţii civile. Rejudecând cauza, în aceste limite: In baza art.396 al.1,2 Cod proc.pen., art.61 al.1,2,3,4 lit.c C.pen., condamnă pe inculpatul C******* G*** M*****, faţă de persoana vătămată N****** E****, la pedeapsa amenzii penale în sumă de 5000 de lei (reprezentând 250 de zile-amendă X 20 lei cuantumul unei zile-amendă) pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art.193 alin.2 Cod penal Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art.63 C.pen. In baza art.396 al.1,2 Cod proc.pen., art.61 al.1,2,3,4 lit.c C.pen., condamnă pe inculpatul C******* G******* la pedeapsa amenzii penale în sumă de 2500 de lei (reprezentând 250 de zile-amendă X 10 lei cuantumul unei zile-amendă) pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art.193 alin.2 Cod penal. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art.63 C.pen. Reduce cuantumul daunelor morale acordate părţii civile N****** E**** prin sentinţa apelată de la 10.000 de lei la 7000 de lei. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate şi înlătură dispoziţiile contrare. In baza art.275 alin.3 Cod proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina statului. În baza art.276 alin.6 Cod proc. pen., obligă inculpaţii C******* G*** M***** şi C******* G******* să plătească către partea civilă N****** E**** suma de 250 de lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând parte din onorariul avocatului ales. Definitivă.
Hotarare 84/2019 din 23.01.2019Amână deliberarea şi pronunţarea la data de 23.01.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.01.2019Repune cauza pe rol în vederea reluării dezbaterilor. Stabileşte termen de judecată la data de 15.01.2019, ora 9,00 pentru când vor fi citate părţile şi vor fi înştiinţaţi apărătorii aleşi ai părţilor. Se va emite adresă către apărătorul inculpaţilor prin care i se va solicita să prezinte dovezi prin care să justifice absenţa de la termenul de judecată din 22.11.2018. Pronunţată în şedinţă publică azi 4.12.2018.
Incheiere de sedinta din 04.12.2018Amână deliberarea şi pronunţarea la 04.12.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.11.2018T. 22.11.2018, orele 11,00 A2, faţă de cererea de amânare.
Incheiere de sedinta din 18.10.2018