U**** T***
InculpatÎn baza art. 226 alin. 1 Cpp, admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti în dosarul de urmărire penală nr. 8918/P/2018 şi dispune arestarea preventivă a inculpatului U**** T***, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată, prev. şi ped. de art. 233 – 234 alin. 1 lit. f Cp, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 01.11.2018 şi până la data de 30.11.2018, inclusiv. Dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă, conform art. 230 alin. 1 Cpp. În baza art. 229 Cpp, dispune încunoştinţarea de îndată a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 2 Bucureşti, în vederea luării măsurilor legale de ocrotire a minorului aflat în ocrotirea inculpatului arestat. În baza art. 275 alin. 3 Cpp, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul avocatului desemnat din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Bucureşti. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpat şi pentru Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 01.11.2018, ora 15,10.
Incheiere finala dezinvestire din 01.11.2018