U******* A************ T********** M********* C****** S******** I******* Ş* T*** L****** P*** P*****
PetentC***** A********
IntimatAdmite cererea formulată de reclamantul Municipiul Codlea, Serviciul Impozite şi Taxe Locale reprezentat prin primar, în contradictoriu cu pârâtul C***** A********. Înlocuieşte amenda în sumă de 200 lei, aplicată pârâtului prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria BVPC nr. 019605/05.03.2017, încheiat de Poliţia Locală Codlea, cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii constând în lucrări pentru întreţinerea locurilor de agrement, a parcurilor şi drumurilor, păstrarea curăţeniei şi igienizarea localităţii, pe raza municipiului Codlea, pe o durată de 16 ore. Cu drept de apel, care se va depune la Judecătoria Braşov, în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată, azi 19.04.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 3658/2019 din 19.04.2019Amână pronun?area pentru data de 19.04.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.04.2019În temeiul art. 242 cpc, suspendă soluţionarea cauzei, până la îndeplinirea de catre reclamanta a obligaţiilor puse în sarcina sa. Cu drept de recurs/cerere de repunere pe rol pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică, azi 01.02.2019
Incheiere suspendare din 01.02.2019