A***** M*******
InculpatÎn baza art. 346 alin. 1 CPP constată legalitatea: 1.sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 3879/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca privind pe inculpatul A***** M******* -trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de catre o persoana care are o îmbibaţie alcoolica de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, fapta prevazuta de art. 336 alin. (1) C.pen. 2.administrării probelor în această cauză penală, cu respectarea dispoziţiilor art. 114-123 CPP, precum şi a actelor de urmărire penală efectuate pe parcursul ei. Dispune începerea judecăţii în cauza privind pe inculpatul A***** M*******, urmând ca termenul de judecată să fie stabilit după expirarea termenului de contestaţie ori soluţionarea acesteia. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 14 ianuarie 2019.
Incheierefinalacamerapreliminara31/2019 din 14.01.2019