T*** S*
ReclamantT*** I***** S**
PârâtT*** I***** S** P*** L********* J******* S***** L******* I******** G**** I****
PârâtRespinge cererea de suspendare ca neîntemeiată. În temeiul art. 75 alin. 1 din Legea nr. 84/2014, încetează acţiunea formulată de reclamanta SC T*** S* în contradictoriu cu pârâta SC T*** I***** S** – prin lichidator judiciar Simona Leoveanu Insolvency Group IPURL. Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare, cerere de apel ce se va depune la Judecătoria Craiova. Pronunţată, astăzi, 27.05.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 6349/2019 din 27.05.2019În baza art. 396 alin.1 Cod de procedură civilă, amână pronun?area la data de 27.05.2019. Pronunţată, astăzi, 13.05.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.05.2019Se amână cauza pentru a se depune dovada calităţii de reprezentant legal a lichidatorului pârâtei şi sentinţa civilă nr. 112/2019 pronun?ată în dosarul nr. 7629/63/2018.
Incheiere de sedinta din 01.04.2019Se amână cauza pentru ca reprezentanta reclamantei să depună la dosarul cauzei înscrisurile despre care se face vorbire la pct. nr. 16 din contractul încheiat între părţi.
Incheiere de sedinta din 04.03.2019Se amână cauza în vederea administrării probei cu înscrisuri încuviinţată la acest termen.
Incheiere de sedinta din 21.01.2019