B******* M*****
InculpatB***** D******
InculpatC********* D**** M*****
InculpatAdmite cererea formulată de inculpaţii B******* M*****, B***** D****** şi C********* D**** M***** privind judecata cauzei conform procedurii prevăzute de art. 375 rap. la art. 374 alin. 4 Cod procedură penală. Condamnă pe inculpatul B******* M*****, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul de către o persoană care avea dreptul de conducere suspendat prev. de art. 335 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală la o pedeapsă de 4 (patru) luni închisoare. În temeiul disp. art. 67 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal pe o perioadă de 2 (doi) ani. În temeiul disp. art. 65 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal pe durata executării pedepsei închisorii. În temeiul disp. art. 399 alin. 1 Cod procedură penală menţine măsura preventivă a controlului judiciar faţă de inculpat. Condamnă pe inculpatul B***** D******, pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului prev. de art. 269 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală la o pedeapsă de 8 (opt) luni închisoare. În temeiul disp. art. 67 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal pe o perioadă de 2 (doi) ani. În temeiul disp. art. 65 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal pe durata executării pedepsei închisorii. Conform disp. art. 91 şi art. 92 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii şi a pedepsei accesorii pe durata unui termen de supraveghere de 2 (doi) ani. Conform disp. art.93 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a)să se prezinte la serviciul de probaţiune Galaţi, la datele fixate de acesta; b)să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c)să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d)să comunice schimbarea locului de muncă; e)să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Conform disp. art. 93 alin. 2 Cod penal impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. Conform disp. art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei comunei Fîrţăneşti sau în cadrul Şcolii Gimnaziale nr. 1 Fîrţăneşti. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal. Condamnă pe inculpatul C********* D**** M*****, pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului prev. de art. 269 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală la o pedeapsă de 8 (opt) luni închisoare. În temeiul disp. art. 67 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal pe o perioadă de 2 (doi) ani. În temeiul disp. art. 65 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal pe durata executării pedepsei închisorii. Condamnă pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual prev. de art. 321 alin. 1 Cod penal rap. la art. 52 alin. 3 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală la o pedeapsă de 8 (opt) luni închisoare. În temeiul disp. art. 67 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal pe o perioadă de 2 (doi) ani. În temeiul disp. art. 65 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal pe durata executării pedepsei închisorii. În temeiul disp. art. 38 alin. 2 şi art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 8 (opt) luni închisoare sporită la 1 (un) an închisoare. În temeiul disp. art. 45 alin. 3 şi 5 Cod penal dispune ca inculpatul să execute pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal pe o perioadă de 2 (doi) ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi pe durata executării pedepsei închisorii. Conform disp. art. 91 şi art. 92 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii şi a pedepsei accesorii pe durata unui termen de supraveghere de 2 (doi) ani. Conform disp. art.93 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a)să se prezinte la serviciul de probaţiune Galaţi, la datele fixate de acesta; b)să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c)să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d)să comunice schimbarea locului de muncă; e)să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Conform disp. art. 93 alin. 2 Cod penal impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. Conform disp. art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei Oraşului Tîrgu Bujor sau în cadrul Şcolii Gimnaziale „Grigore Hagiu” Tîrgu Bujor. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal. În temeiul disp. art. 274 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală obligă pe fiecare inculpat la plata a câte 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Hotarare 91/2019 din 22.05.2019Anână pronunţarea la 22.05.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.05.2019Amână pronunţarea la 08.05.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.04.2019În vederea administrării probei cu acte în circumstanţiere, acordă termen la 24.04.2019.
Incheiere de sedinta din 27.03.2019