Dosar 2360/331/2018 din 04.07.2018

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2360/331/2018
Data dosar:
04.07.2018
Instanta:
Judecătoria Vălenii de Munte
Departament:
Sectia Civila
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 31.10.2018 la ora 08:30

    Complet: C6 Civil
  • Admite cererea

    Admite cererea de chemare în judecată, având ca obiect pretenţii, formulată de reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcţii – I.S.C în contradictoriu cu pârâta B***** A*******. Obligă pârâta să plătească reclamantului, pe de o parte, suma de 254,63 lei reprezentând 0,1% din valoarea finală a lucrărilor, respectiv suma de 1782,40 lei reprezentând 0,7% din valoarea finală a lucrărilor, prin raportare la data efectuării recepţiei, iar, pe de altă parte, suma de 254,63 lei, respectiv suma de 1782,40 lei, ambele reprezentând penalităţi de întârziere, calculate prin raportare la fiecare dintre cele două debite principale sus-arătate, după caz. Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Vălenii de Munte. Pronun?ată în ?edin?ă publică, astăzi, 31.10.2018.

    Hotarare 1330/2018 din 31.10.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD