J*** V*******
ReclamantS****** R*******
PârâtAdmite in parte acţiunea. Obligă pârâtul să emită şi să transmită Casei Naţionale de Pensii Publice o adeverinţă nominala întocmita conform anexei nr.3 la Normele cu privire la stabilirea pensiei de serviciu prevăzute de Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar din 25.08.2015 aprobate prin Ordinul nr.965/XXXV/3598/274/2015 din 25 august 2015, in ceea ce priveste actualizarea pensiei de serviciu a reclamantei, conform prevederilor art.73 indice 1 Legea 7/2006, care sa ateste procentul de 50%, de majorare a salariului de bază a functionarului public parlamentar, aflat în activitate la data de 28.11.2015, cu acelaşi nivel de salarizare ca al reclamantei, la data incetarii raporturilor de serviciu, procent stabilit conform art.III Legea 293/2015. Respinge cererea avand ca obiect obligarea paratei la plata daunelor moratorii, ca neintemeiata. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale. Pronunţată azi 05.04.2019, in sedinta publica.
Hotarare 1970/2019 din 05.04.2019Amânat pentru depunerea înscrisurilor solicitate pârâtului S****** R*******.
Incheiere de sedinta din 22.03.2019Respinge cererea de recuzare ca neîntemeiată. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 11.03.2019.
Incheiere recuzare din 11.03.2019Amână cauza pentru depunerea înscrisurilor solicitate pârâtului.
Incheiere de sedinta din 08.03.2019În temeiul prev. art. 230 NCPC, Preschimbă termenul de judecată din data de 05.04.2019 pentru data de 08.03.2019, C 18, ora 09.00, în şedinţă publică, pentru când vor fi citate părţile, reclamanta prin agent procedural cu mentiunea de a preciza in scris daca intelege sa formuleze cerere de recuzare si in caz afirmativ sa indice concret punctul de la art.42 C.p.c pe care isi intemeiaza aceasta cerere si paratul prin nota telefonica/agent procedural. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi 01.03.2019.
Incheiere de sedinta din 01.03.2019Admite excepţia necompetenţei funcţionale a Secţiei a VIII-a Conflicte de muncă şi asigurări sociale a Tribunalului Bucureşti. Dispune înaintarea cauzei, spre competentă soluţionare Secţiei a II-a Contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bucureşti. Prezenta hotărâre nu este supusă niciunei căi de atac. Pronunţată în şedinţă publică azi, 05.10.2018.
Incheiere finala dezinvestire din 05.10.2018