B***** I*********** + a*** 1* r*********
ReclamantB****** C*****
ReclamantC***** I***
ReclamantD****** O************
ReclamantH******** M*****
ReclamantAdmite cererea de lămurire a dispozitivului sentinţei civile nr.1009/17.12.2019 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 2364/108/2019, cerere formulată de petentul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad şi, în consecinţă: Lămureşte dispozitivul sentinţei civile nr.1009/17.12.2019 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr.2364/108/2019 în sensul că, pentru stabilirea nivelului maxim al salariului corespunzător funcţiilor deţinute de reclamanţi, vor fi avute în vedere sumele echivalente cuantumului sporului de fidelitate şi sporului de merit, sume care au fost incluse în salariul funcţiei de bază începând cu data de 01.01.2010. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Arad. Dată în cameră de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică din 20.01.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere finala dezinvestire din 20.01.2020Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Ministerul Afacerilor Interne – Direcţia Generală Anticorupţie, Secţia Regională de Poliţie de Transporturi Timişoara – Serviciul Judeţean de Transporturi Arad şi Secţia Regională de Poliţie de Transporturi Timişoara – Serviciul Judeţean Transporturi Arad, reprezentat prin IGPR, având ca obiect litigiu cu funcţionarii publici (Legea nr. 188/1999) şi respinge acţiunea formulată în contradictoriu cu aceştia ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă. Admite acţiunea formulată de Bardan Ioan Stelică, B****** C*****, C***** I***, Domocoş Ovidiu – Adrian, H******** M*****, Ionaş Cristian – Viorel, Marca Aurel, Matcău Ioan – Teodor, Mladin Petru – Dorel, Moca Ioan, Paul Florin, Pop Ştefan în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad, având ca obiect litigiu privind funcţionarii publici şi, în consecinţă: Obligă pârâtul la stabilirea, începând cu data de 09.04.2015, a drepturilor salariale potrivit prevederilor art. 1 alin. 5 ind. 1 din OUG nr. 83/2014, la nivelul maxim al salariului aflat în plată în cadrul instituţiei pentru fiecare funcţie în care este încadrat fiecare dintre reclamanţi. Obligă pârâtul la plata diferenţelor salariale astfel rezultate, începând cu data de 09.04.2015 pentru fiecare reclamant, sume actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi la plata dobânzii legale de la data scadenţei şi până la data plăţii efective. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Arad. Pronunţată în şedinţa publică din 17.12.2018.
Hotarare 1009/2018 din 17.12.2018Amână pronunţarea la data de 17.12.2018 - pentru când părţile au termen în cunoştinţă şi vor putea depune eventuale concluzii scrise.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.12.2018