G***** B*****
InculpatSent. pen. nr.219/13.03.2019. Condamnă pe inculpatul G***** B*****, fiul lui Ioan şi Olimpia, născut la data de 15.11.1981 în Vişeu de Sus, jud. Maramureş, cetăţean român, studii 11 clase, ocupaţie consultant vânzări la SC Flanco SRL Vişeu de Sus, necăsătorit, fără antecedente penale, domiciliat în Vişeu de Sus, str. Cerbului, nr. 58/B, jud. Maramureş, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prev. şi ped. de art. 336 al. 1 C. pen. cu aplic. art. 396 al. 10 C. pr. pen. la 2700 lei amendă (echivalentul a 135 zile amendă x 20 lei/zi). Atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor prev. de art. 63 al. 1 C. pen., respectiv dacă nu execută, cu rea-credinţă, pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoarea. În baza art. 274 C. pr. pen., obligă pe inculpat să plătească statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 13 martie 2019.
Hotarare 219/2019 din 13.03.2019