P******** D* P* L**** J********** P*******
ApelantC***** M* G***** C*****
Inculpat InculpatÎn temeiul art.386 alin.(1) Cod procedură penală schimbă încadrarea juridică a faptei deduse judecăţii din infracţiunea prev. de art.335 alin.1 C.pen. în infracţiunea prev. de art.335 alin.1 C.pen.cu aplicarea art.41 alin.1 şi art.43 alin.1 C.pen. În temeiul art.335 alin.(1) Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.1 şi art.43 alin.1 C.pen. cu aplicarea art.396 alin.(1),(2) şi (10) Cod procedură penală,condamnă inculpatul CIUDIN GEORGE COSTIN, sub aspectul săvârşirii,la data de 10.04.2017,a infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere”. În temeiul art.67 alin.(1) Cod penal,interzice inculpatului pe o perioada de 2 ani drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat în condiţiile art. 68 Cod penal. În temeiul art.65 alin.(1) Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin.(1) lit. a) şi b) Cod penal, în condiţiile art.65 alin.(3) Cod penal. În temeiul art.41 alin.1 şi art.43 alin.1 C.pen. constată că inculpatul a săvârşit infracţiunea din prezenta cauză în stare de recidivă postcondamnatorie. În temeiul art.96 alin.4 şi 5 C.pen. dispune revocarea beneficiului suspendarii sub supraveghere a pedepsei de 1 an si 4 luni închisoare aplicată prin s.p. 2877/15.12.2016 a Judecătoriei Ploieşti, definitivă prin neapelare la data de 10.01.2017, pe care o aplica alături de pedeapsa din prezenta cauză, urmând ca în final inculpatul să execute o pedeapsă de 2 ani închisoare,în regim de detenţie. În baza art.45 alin.(3) lit.a) C.pen.aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a) şi b) C.pen. pe o durată de 2 ani,după executarea pedepsei închisorii. În baza art.45 alin.(5) C.pen.,aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a) şi b) C.pen.,pe durata executării pedepsei închisorii. În temeiul art.274 alin.(1) Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat,în cuantum total de 1500 lei. În temeiul art.275 alin.(6) C.proc.pen.,onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu,în cuantum de 868 lei,va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Prahova. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică,azi,13.03.2019.
Hotarare 483/2019 din 13.03.2019Amână pronunţarea la data de 13.03.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.02.2019Stabileşte deliberarea şi pronunţarea pentru data de 27.02.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.02.2019In vederea depunerii de inscrisuri in circumstantiere.
Incheiere de sedinta din 15.01.2019Procedura de citare nelegal indeplinita.
Incheiere de sedinta din 27.11.2018În baza art. 68 raportat la art. 64 alin.1 lit. f C.proc.pen admite declaraţia de abţinere formulată de doamna judecător Predescu Monica Raisa. Înaintează dosarul nr. 23659/281/2017* preşedintelui Secţiei penale în vederea repartizării aleatorii conform art. 110 alin. 2 din ROIIJ. Fără cale de atac, conform art. 68 alin. 7 C.proc.pen. Dată în cameră de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07.11.2018.
Incheiere abtinere din 07.11.2018