S* A******* V*** S**
ReclamantG*** A***** I**
PârâtAdmite în parte cererea formulată de reclamanta S.C. AVICONST VEST S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul G*** A***** I**. Dispune obligarea pârâtului la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 50 lei/ zi, calculate de la data introducerii prezentei cereri de chemare în judecată, şi anume 13.09.2018, şi până la data executării obligaţiei de restituire a celor 100 mp de panouri închiriate conform contractului nr. 02/29.11.2017. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1.075 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru. Respinge, în rest, cererea. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apelul urmând a se depune la Judecătoria Timişoara. Pronuntată azi, 29.03.2019, potrivit art. 396 alin. 2 din Codul de procedură civilă, prin punerea solutiei la dispozitia părtilor prin mijlocirea grefei instantei.
Hotarare 3826/2019 din 29.03.2019amana pronun?area la data de 29/03/2019
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.03.2019Amână pronunţarea cauzei la data de 21.03.2019, pronunţarea urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică de la 8.03.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.03.2019amana cauza la data de 08/03/2019
Incheiere de sedinta din 25.01.2019