S* S***** S*** S** P*** A************ J******* I****** Ş* A******** S*** (***********
IntimatA************ J******** A F********* P****** B****
ContestatorAdmite în parte contestaţia la tabelul preliminar al creditorilor SALORA SOFT SRL publicat în BPI 23051/04.10.2018, formulată de către AJFP BACĂU-DGRFP IAŞI în contradictoriu cu debitoarea SALORA SOFT SRL, prin lichidator judiciar IONESCU ŞI ASOCIAŢII SPRL . Dispune înscrierea creditoarei A************ J******** A F********* P****** B**** – DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE IAŞI în tabelul preliminar al creditorilor ECO SCOR SRL cu o creanţă bugetară în cuantum de 123.924 lei rezultând din decizia de impunere nr. FBC126/26.02.2019 sub condiţia rezolutorie a desfiinţării deciziei de impunere în procedura contenciosului administrativ. Executorie. Cu drept de apel în 7 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Bacău Secţia a II-a Civilă şi de Contencios Administrativ şi Fiscal. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 10.04.2019.
Hotarare 212/2019 din 10.04.2019În baza art. 123 alin. 4 din HCSM 1375/2015 prin raportare la prevederile art. 22 alin. 1 lit. c din HCSM nr. 325/2005 amână pronunţarea pentru data de 10.04.2019 pronunţarea hotărârii urmând a se face prin punerea la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, cu precizarea că soluţia va fi publicată şi pe portalul instanţelor de judecată, www.portal.just.ro. Pronunţată în şedinţă publică, azi 27.03.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.03.2019În baza art. 123 alin. 4 din HCSM 1375/2015 prin raportare la prevederile art. 22 alin. 1 lit. c din HCSM nr. 325/2005 amână pronunţarea pentru data de 27.03.2019 pronunţarea hotărârii urmând a se face prin punerea la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, cu precizarea că soluţia va fi publicată şi pe portalul instanţelor de judecată, www.portal.just.ro. Pronunţată în şedinţă publică, azi 13.03.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.03.2019Acordă termen la 13.03.2019 pentru când se va cita administratorul special şi pentru a se depune actele contestate.
Incheiere de sedinta din 27.02.2019