S*** R***** S*****
ReclamantD******* G******* R******** A F********* P****** C**********
PârâtRespinge, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta S*** R***** S*****, în insolvenţă, prin administrator judiciar C.I.I. TOD SERGIU DAN, în contradictoriu cu pârâta DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CLUJ NAPOCA. Respinge, ca nefondată, cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata de cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Bihor. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 13.06.2019.
Hotarare 514/2019 din 13.06.2019Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea pentru data de 13.06.2019. Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.06.2019În vederea deliberării, amână pronunţarea pentru data de 07.06.2019. Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.05.2019În vederea deliberării, În conformitate cu dispoziţiile art. 396 C.proc.civ., amână pronunţarea pentru 30.05.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.05.2019raportat la susţinerile reprezentantului reclamantei, având în vedere că nu a fost achitat avansul onorariului de expertiză, amână cauza pentru 23.05.2019, pentru când dispune emiterea unei adrese către administratorul judiciar desemnat pe seama reclamantei cu solicitarea de a preciza dacă înţelege să achite avansul de onorariu în cuantum de 1500 lei stabilit pentru efectuarea lucrării de expertiză fiscală, iar în caz afirmativ să facă dovada achitării acestei sume până la următorul termen de judecată, sub sancţiunea decăderii din probă; prorogă emiterea adresei către expert în vederea efectuării lucrării de expertiză până după primirea răspunsului de la administratorul judiciar desemnat pe seama reclamantei
Incheiere de sedinta din 09.05.2019pentru ca reclamanta să facă dovada achitării avansului onorariului de expertiză, sub sancţiunea decăderii din probă şi pentru a se reveni cu adresă la expert în vederea efectuării lucrării de expertiză, amână cauza pentru 09.05.2019
Incheiere de sedinta din 28.03.2019pentru ca administratorul judiciar să comunice dacă înţelege să-şi însuşească acţiunea formulată de către reclamantă, amână cauza pentru 28.03.2019, pentru când se citează administratorul judiciar C.I.I. Tod Sergiu Dan cu această menţiune, se revine cu adresă la expert pentru efectuarea lucrării şi menţine în sarcina reclamantei dispoziţia de a achita avansul onorariului de expertiză sub sancţiunea decăderii din probă
Incheiere de sedinta din 14.02.2019în vederea efectuării lucrării de expertiză fiscală, amână cauza pentru 14.02.2019
Incheiere de sedinta din 13.12.2018având în vedere că obiectivele propuse de reclamantă sunt în număr de 8 şi pentru că au un caracter complex, pentru ca instanţa să se poată pronunţa asupra pertinenţei şi conculdenţei acestora, amână judecarea cauzei pentru 13.12.2018
Incheiere de sedinta din 29.11.2018faţă de cererea reclamantei privind efectuarea unei expertize financiar contabile, amână judecarea cauzei pentru 29.11.2018, pentru când dispune emiterea unei adrese la Biroul Local de Expertize pentru a comunica o listă cu experţi şi pune în vedere reprezentantului reclamantei să formuleze obiectivele pentru expertiză până la următorul termen de judecată acordat în cauză
Incheiere de sedinta din 01.11.2018