s**** R**** A* R***
InculpatÎn baza art.485 al.1 lit.a C.p.p.admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj cu inculpatul R.R., cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului prev.de art.336 al.1 C.p., obiect al cauzei penale nr.152/P/2017.În baza art.396 al.1 şi 4 C.p.p., raportat la art.83 C.p., stabileşte pedeapsa de 1(unu)an închisoare în sarcina inculpatului, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului prev.de art.336 al.1 C.p.În baza art.83 al.1 C.p.amână aplicarea pedepsei stabilite în sarcina inculpatului, pe durata unui termen de supraveghere stabilit conform dispoz.prev.de art.84 C.p., de 2 ani calculate de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art.85 al.1 C.p.pe durata termenului de supreveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a)să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bistriţa, la datele fixate de acesta; b)să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c)să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;d)să comunice schimbarea locului de muncă;e)să comunice informaţii şi documente de natură a pwermite controlul mijloacelor sale de existent. În temeiul art.86 al.1 C.p., pe durata termenului de supraveghere, datele prev.în art.85 al.1 lit.c-e C.p., se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bistriţa. În temeiul art.404 al.3 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra conţinutului dispoziţiilor art.88 C.p.şi art.89 C.p. şi a căror nerespectare atrag revocarea sau anularea beneficiului amânării aplicării pedepsei închisorii. În temeiul art.274 al.1 C.p.p.obligă inculpatul să achite suma de 100(unasută)lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în faza de judecată. Respinge cheltuielile judiciare din faza de urmărire penală solicitate de reprezentantul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj, întrucât nu a fost precizat cuantumul acestora. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei minute.Pronunţată în şedinţă publică azi, 3 aprilie 2018.
Hotarare 25/2018 din 03.04.2018