C************* E******** P***** A* T*********** G***
PetentP****** M***** A*******
IntimatP****** M***** A*******
IntimatÎn baza art. 583 C.pr.pen., admite sesizarea judecătorului delegat cu executarea din cadrul Tribunalului Gorj, privind pe condamnatul intimat P****** M***** A*******. Constată că fapta pentru care intimatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare, cu aplicarea art. 91 C.pen., stabilită prin sentinţa penală nr. 51/13.03.2017, pronunţată de Tribunalul Gorj în dosar nr. 7162/95/2015, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 181/14.02.2018, este concurentă cu faptele pentru care intimatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 2 luni închisoare, cu aplicarea art. 91 C.pen., şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin 1 lit. a, b si g C.p., acesta din urma constând în dreptul de a fi administrator sau asociat al unei societăţi comerciale, stabilită prin sentinţa penală nr. 83/04.04.2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosar nr. 1881/54/2015, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 29/A pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justtiţie la data de 05.02.2018. Anulează suspendarea executării pedepsei sub supraveghere privind pedeapsa de 2 ani închisoare, stabilită prin sentinţa penală nr. 51/13.03.2017, pronunţată de Tribunalul Gorj în dosar nr. 7162/95/2015, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 181/14.02.2018 şi repune în individualitatea sa pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin această sentinţă. Anulează suspendarea executării pedepsei sub supraveghere privind pedeapsa de 2 ani şi 2 luni închisoare şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin 1 lit. a, b si g C.p., acesta din urma constând în dreptul de a fi administrator sau asociat al unei societăţi comerciale, stabilită prin sentinţa penală nr. 83/04.04.2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosar nr. 1881/54/2015, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 29/A pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 05.02.2018. Descontopeşte pedeapsa principală de 2 ani şi 2 luni închisoare şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin 1 lit. a, b si g C.p., acesta din urma constând în dreptul de a fi administrator sau asociat al unei societăţi comerciale, stabilită prin sentinţa penală nr. 83/04.04.2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosar nr. 1881/54/2015, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 29/A pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justtiţie la data de 05.02.2018, în pedepsele componente de: - 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 351 C.p., şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin 1 lit. a, b si g C.p., acesta din urma constând în dreptul de a fi administrator sau asociat al unei societăţi comerciale, ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 1 an, ?i repune în individualitatea sa pedeapsa de 2 ani închisoare; - 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 23 alin 1 din OUG 77/2009, art. 35 alin 1 C.p. şi repune în individualitatea sa pedeapsa de 6 luni închisoare; În baza art. 40 C.p. rap. la art. 39 alin.1 lit. b C.p., contope?te pedepsele principale repuse în individualitatea lor ?i aplică pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care adaugă un spor fix de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 10 luni, urmând ca petentul să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 10 luni. În temeiul art. 45 alin 1 C.p. aplică pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin 1 lit. a, b si g C.p., acesta din urmă constând în dreptul de a fi administrator sau asociat al unei societăţi comerciale, pe o durata de 1 an, care se va executa în condi?iile art. 68 alin. 1 lit. b C.p. În baza art. 45 alin. 4 C.p., deduce din pedeapsa complementară stabilită anterior, perioada executată de inculpat, începând cu data de 05.02.2018 ( data rămânerii definitive a sentinţei penale nr. 83/04.04.2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosar nr. 1881/54/2015 ) la zi. În temeiul art. 45 alin 5 C.p., aplică pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin 1 lit. a, b si g C.p., acesta din urma constând in dreptul de a fi administrator sau asociat al unei societati comerciale, care se va executa în condi?iile 45 alin 5 C.p. ( până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale ). În baza art. 91 C.p. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C.p., care se va calcula de la 05.02.2018, data rămânerii definitive a sentinţei penale nr. 83/04.04.2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosar nr. 1881/54/2015, conform art. 97 alin. 2 C.p. În baza art. 93 alin. 1 C.p. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Mehedinţi la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 3 C.p., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Strehaia pe o perioadă de 60 de zile. Constată că intimatul P****** M***** A******* a finalizat orele de muncă în folosul comunităţii stabilite în sarcina sa prin sentinţele anterioare, astfel că acesta nu va mai executa obligaţia stabilită, în baza art. 93 alin. 3 C.p., prin prezenta sentinţă. În baza art. 91 alin. 4 C.p. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.p. Menţine celelalte dispoziţii din cele două sentinţe. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 17.10.2018.
Hotarare 182/2018 din 17.10.2018la cererea apărătorului ales al intimatului condamnat.
Incheiere de sedinta din 03.10.2018Acordă termen pentru ca Serviciul de probaţiune Mehedinţi să răspundă la cele solicitate de instanţă.
Incheiere de sedinta din 19.09.2018Acordă termen la 19.09.2018 pentru a se solicita referat de la Compartimentul Executări Penale.
Incheiere de sedinta din 05.09.2018